Luni, 23 iunie 2025, preotul paroh Ciprian-Cosmin Ștefoni, de la Parohia Ortodoxă Română Izvin, Protopopiatul Ortodox Român Timișoara II, a trecut la cele veșnice, după o perioadă de încercare și grea suferință.
Părintele Ciprian-Cosmin Ștefoni s-a născut în data de 01 iunie 1982 în localitatea Timișoara, județul Timiș, într-o familie de buni creștini.După ce a urmat cursurile școlii generale și gimnaziale, s-a înscris la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Caransebeș și a continuat studiile la seminarul din Arad, pe care l-a absolvit în 2001.
Având dorința de a sluji lui Dumnezeu și semenilor, a urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, secția Teologie Pastorală, finalizate cu licență, în 2005. În același an, s-a căsătorit cu domnișoara Iuliana-Ramona Rădulescu, care l-a sprijinit cu multă dragoste, vrednicie și devotament în toată slujirea preoțească. Dumnezeu a binecuvântat căsătoria lor prin venirea pe lume a celor doi copii: Anisia-Nectaria și Lucas-Ciprian.
La data de 17 octombrie 2005, a fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Lucian Lugojanul, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara iar la 18 octombrie 2005 a fost hirotonit preot de către Preasfințitul Părinte Lucian Lugojanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoara pe seama parohiei Ionel, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, protopopiatul Timișoara I.
În anul 2007 a fost transferat ca preot paroh în parohia Izvin, din protopopiatul Timișoara II unde a slujit până în ziua plecării spre veșnicie. Părintele Ciprian-Cosmin Ștefoni a slujit cu dragoste, responsabilitate și conștiinciozitate Biserica și pe Dumnezeu pe care L-a iubit. S-a remarcat printr-o activitate deosebită în parohiile în care a activat, atât din puncte de vedere administrativ-gospodăresc, cât și din punct de vedere pastoral și misionar.
A avut o dragoste aparte pentru tineri, pe care i-a apropiat de Biserică, spovedindu-i și împărtășindu-i cu Sfintele Taine și păstrând o relație deosebită cu toți credincioșii.
Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a Preasfințitului Părinte, Episcop-Vicar Paisie Lugojanul și a Permanenței Consiliului Eparhial transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe și toată compasiunea pentru pierderea suferită.
Dumnezeu să așeze sufletul părintelui Ciprian-Cosmin Ștefoni în cetele preoților slujitori în ceruri!
Pomenirea sa din neam în neam!
Programul slujbelor pentru odihna sufletului părintelui Ciprian-Cosmin Ștefoni:
- Marți, 24 iunie, de la ora 19:00, va fi săvârșit Stâlpul de seară.
- Miercuri, 25 iunie, se va oficia Sfânta Liturghie începând cu ora 9:00, iar seara, de la ora 19:00, Stâlpul de seară.
- Joi, 26 iunie, între orele 9:00–11:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba de înmormântare, de la ora 12:00, în curtea Bisericii Ortodoxe din Izvin.
Înhumarea părintelui Ciprian-Cosmin Ștefoni va avea loc în aceeași curte bisericească, după rânduiala liturgică.



















































