Cu profundă durere sufletească aducem la cunoștință că, în seara zilei de marți, 8 octombrie 2024, după o grea suferință, preotul Dumitru-Viorel Vana, vrednic slujitor la Catedrala mitropolitană din Timișoara, vrednic de cinstire și de pomenire, a plecat „din moarte la viață și de pe pământ la cer!”
S-a născut la data de 18 octombrie 1957, din părinții Dumitru-Viorel și Minodora, în localitatea Ianova, comuna Remetea Mare, județul Timiș, unde a primit și Taina Botezului (ulterior a locuit în parohia Seceani, comuna Orțișoara). Tânărul Dumitru-Viorel Vana a urmat cursurile Seminarului teologic din Caransebeș (1973-1978) și pe cele ale Facultății de Litere, Filologie și Istorie, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală din Timișoara.
În anul 1979, a pășit la sfânta Taină a Cununiei cu Constanța Angelescu, absolventă a Liceului Pedagogic, azi învățătoare în Timișoara. Bunul Dumnezeu le-a binecuvântat celor doi soți familia cu două fiice, Roxana-Amelia și Raluca-Alexandra, bucuria vieții lor.
La 1 ianuarie 1979 a fost încadrat pe postul de preot paroh la Prigor, Valea Almăjului, județul Caraș-Severin, unde s-a apropiat foarte mult de păstoriții săi, de istoria și tradiția acelor locuri binecuvântate și a desfășurat o intensă activitate pastorală, cultural-folclorică și administrativ-gospodărească.
Apreciindu-i activitatea pastorală, mitropolitul Nicolae Corneanu a aprobat transferul preotului paroh Dumitru-Viorel Vana de la parohia Prigor la Catedrala mitropolitană din Timișoara, începând cu data de 01 mai 1998. În perioada 07 martie 2003-17 iulie 2008, a îndeplinit și funcția de eclesiarh (administrator).
În cei peste 35 de ani de frumoasă și binecuvântată slujire la Prigor și la Catedrala mitropolitană, preotul Dumitru-Viorel Vana a făcut dovada unui slujitor de vocație, căutat de credincioși pentru spovedanie și îndrumare duhovnicească, dar și pentru predicile și vocea sa de excepție.
Sicriul cu trupul părintelui Dumitru-Viorel Vana este depus în Catedrala mitropolitană, unde a slujit, „cu credință, cu nădejde și dragoste”, vreme de 26 de ani și unde preoții și credincioșii pot să înalțe o rugăciune și să-și ia rămas bun de la el.
Slujba de priveghi a părintelui are loc miercuri, 9 octombrie, de la ora 19:00.
Joi, 10 octombrie, între orele 8:00–10:00 se va săvârși Sfânta Liturghie, iar la orele 11:00 se va face slujba de înmormântare în Catedrala mitropolitană. Înhumarea preotului Dumitru-Viorel Vana se face în cimitirul de pe str. Ion-Rusu Șirianu, Timișoara.
Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, a ostenitorilor Centrului eparhial, preoților, diaconilor și ostenitorilor Catedralei mitropolitane, transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune și rugăm pe bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace!
Pomenirea lui din neam în neam!
Biroul de presă al Centrului eparhial