Preotul Ioan Drăgan a trecut în veșnicie

Luni, 22 iulie 2024, preotul pensionar Ioan Drăgan, în vârstă de 71 ani, după o perioadă de încercare și suferință, a trecut la Domnul.

Părintele Ioan Drăgan s-a născut la data de 19 Decembrie 1952, în comuna Groși, județul Timiș, din părinții Simion și Viorica. 

Școala primară a urmat-o în satul natal, iar pe cea gimnazială în comuna Margina. Între anii 1969-1974, a urmat cursurile Seminarului teologic din Caransebeș, apoi pe cele superioare la Institutul Teologic din Sibiu (1974-1978). După  susținerea examenului de licență în Teologie, a fost numit preot paroh în parohia Curtea, protopopiatul Făget, de unde a fost transferat la parohia Bucovăț, protopopiatul Timișoara.

Odată cu introducerea Religiei în școală, preotul Ioan Drăgan s-a mutat în Timișoara și a activat ca profesor de religie. Concomitent, a fost îmbisericit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde a  slujit până când a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală.

Preotul Ioan Drăgan și-a îmbogățit activitatea pastoral-misionară prin pelerinajele organizate la locurile sfinte din Israel și la Muntele Athos, unde a însoțit multe grupuri de credincioși. În urma activității sale, în anul 2010 primește distincția de Iconom Stavrofor.                                           

Deși era încercat de suferințe trupești, la  toate praznicele mari mergea să slujească la Jimbolia, unde este preot ginerele său, Petru Alexa, fiind foarte atașat de biserica și credincioșii de acolo. A plecat în veșnicie așa cum și-a dorit, înconjurat de cei dragi lui, doamna preoteasă, cele două fiice, tot preotese și nepoții săi.

Trupul neînsuflețit al părintelui Ioan Drăgan este depus în Biserica Parohiei Timișoara Zona Soarelui Sud (strada Tosca). Slujba de priveghere se va oficia astăzi, la ora 20:00. De asemenea, marți dimineață, de la ora 8:00, se va sluji Sfânta Liturghie, iar de la ora 20:00, slujba de priveghere.

Miercuri, 24 iulie 2024, de la ora 9:00, se va oficia Sfânta Liturghie, iar slujba înmormântării la ora 12:00. Înhumarea părintelui se va face în Cimitirul Mătăsarilor din Timișoara.

La acest ceas al vremelnicei despărțiri de preotul Ioan Drăgan, rugăm pe bunul Dumnezeu să aducă mângâiere familiei îndurerate și sufletul părintelui să-l așeze în Împărăția Sa cea cerească ,,unde nu este durere, nici întristare, ci viață fără de sfârșit”.

Sincere condoleanțe din partea Părintelui Mitropolit Ioan, a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojanul și a părinților din Administrația Centrului eparhial.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în cetele drepților!

Comments are closed.