Prima Duminică a Triodului la Catedrala mitropolitană

DSC_0148_1600x1067

În duminica ,,Vameşului şi fariseului”, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul clericilor şi credincioşilor timişoreni, participând la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană ,,Sfinţii Trei Ierarhi”.

După dumnezeiasca Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu soborul de slujitori, a săvârşit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu, la împlinirea a 47 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Totodată, alături de vrednicul mitropolit au mai fost pomeniţi Emanuil Gojdu şi Constantin Brâncuşi. După oficierea parastasului, chiriarhul Banatului, împreună cu preoţii catedralei şi cu o mulţime de credincioşi au coborât în necropola mitropoliţilor, de sub altarul catedralei, unde s-au rugat pentru odihna sufletului ierarhului bănăţean.

inceput_triod

În timpul păstoririi sale, Mitropolitul Vasile Lăzărescu s-a implicat direct în construirea catedralei mitropolitane şi în achiziţionarea actualelor clădiri ale reşedinţei şi centrului eparhial. A trecut la cele veşnice în ziua de 21 februarie 1969, la mănăstirea Cernica, fiind înhumat, în cripta familială din localitatea Corneşti. În aprilie 1993, conducerea Mitropoliei Banatului, a organizat ceremoniile de deshumare a osemintelor şi de transportare a lor în catedrala mitropolitană din Timişoara, unde, în prezenţa chiriarhilor Mitropoliei şi a numeroşi clerici şi credincioşi, au fost reînhumate în cripta ierarhilor de la subsolul catedralei.

DSC_0132_1600x1067 DSC_0136_1600x1067 DSC_0138_1600x1067 DSC_0140_1600x1067 DSC_0145_1600x1067 DSC_0146_1600x1067 DSC_0148_1600x1067 DSC_0150_1600x1067 DSC_0152_1600x1067 DSC_0153_1600x1067 DSC_0156_1600x1067 DSC_0166_1600x1067 DSC_0171_1600x1067 DSC_0173_1600x1067 DSC_0174_1600x1067 DSC_0176_1600x1067

Comments are closed.