Vineri, 25 aprilie 2025, de praznicul Izvorului Tămăduirii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în biserica monument istoric „Învierea Domnului” a Parohiei Ortodoxe Române Belinț a avut loc prima ediție a festivalului coral de muzică bisericească Prin Cruce spre Înviere, organizat în colaborare cu Primăria Comunei Belinț.
În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele paroh Daniel Otescu a mulțumit bunului Dumnezeu pentru bucuria de a preamări Învierea Fiului Său, Cel ce S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce, pentru noi toți. De asemenea, Preacucernicia Sa a mulțumit Întâistătătorului nostru, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, cu a cărui binecuvântare a pornit acest demers.” Festivalul coral se dorește a fi o continuare a sărbătoririi hramului bisericii parohiale, având loc tocmai în Săptămâna Luminată. Totodată, este și un moment de aducere aminte a faptului că în urmă cu 130 de ani, în februarie 1895, autoritățile superioare bisericești au aprobat statutele reuniunii corale „Chorul vocal bisericesc grec ortodox român al plugarilor din Belințiu”. Există însemnări privitoare la existența corului încă din 1888, ba chiar din 1880, însă abia în februarie 1895 a primit aprobarea oficială.
Olimpiadele corale, desfășurate între anii 1922-1927, au animat viața artistică a localităților din zona de influență a fenomenului coral al cărui epicentru a fost Chizătăul. Trofeul acestor Olimpiade, steagul „Doina și Hora”, a fost râvnit și câștigat de corurile bisericești ale plugarilor, într-un mod admirabil descris de înscrisul care încadra icoana Învierii brodată pe acest steag: Cântați lui Dumnezeu și oamenilor. Corul din Belinț a câștigat de două ori acest trofeu, în 1923 și în 1925 – așadar, un moment jubiliar care nu poate fi trecut cu vederea.
La această primă ediție au participat: Corul „Armonia” al Parohiei Ortodoxe Șag, condus de părintele Florin Băran, fiu al satului Belinț; Corul Parohiei Ortodoxe Criciova, condus de părintele Claudiu Subescu; Corul Parohiei Ortodoxe Chizătău, condus de părintele Valentin Birău; și Corul „Învierea Domnului” al Parohiei Ortodoxe Belinț dirijat de domnișoara doctor Cristina Popian. Repertoriul coral abordat a cuprins cântări din perioada Postului Mare și, bineînțeles, din cele ale Praznicului Praznicelor, Învierea Domnului. Spre aducere aminte a acestui moment, fiecare cor invitat a primit din partea organizatorilor câte o icoană pictată pe lemn a Învierii Mântuitorului.
După ce, spre final, toți cei prezenți, au făcut să răsune sfânta biserică de minunatul cântec de biruință asupra morții – „Hristos a înviat!” – părintele protopop Ionuț Furdean a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan și purtarea Sa de grijă pentru toți cei de față.
„Acest festival nu numai că amplifică sărbătorirea hramului bisericii, dar amintește și de momentul petrecut acum 130 de ani. Nu a fost ușor ca, într-o vreme când Banatul era parte a Imperiului Austro-Ungar, să se organizeze și la Belinț un cor după modelul celui din Chizătău, care să promoveze credința ortodoxă și cultura românească prin cântare »”, a spus părintele protopop.
De remarcat este și faptul, subliniat de domnul primar Laurențiu Târziu: comuna Belinț, are două coruri (la Chizătău și la Belinț) și un ansamblu de dansuri populare, prin care se încearcă păstrarea valorilor culturale și tradiționale în inimile locuitorilor acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu.
În final, toți cei prezenți, gazde și oaspeți, au participat la o mică agapă a bucuriei pascale la Căminul Cultural, cu nădejdea revederii cât mai grabnice.






