Procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, pe străzile localității Partoș

Vineri, 10 Aprilie, într-o atmosferă de mare solemnitate, emoție și evlavie, în bătaia necontenită a clopotelor mănăstirii și în cântecul cuvintelor acatistului, Sfântul Iosif, prin fragmentele din moaștele sale păstrate în biserica mare și icoana sa veche ce-i străjuiește de veacuri mormântul, a cercetat în aceste zile mai grele inimoșii credincioși din satul Partoș care, asemenea unei cetăți, înconjoară istorica vatră monahală. Cu inima la vedere, într-un entuziasm spontan, aceștia și-au întâmpinat ocrotitorul. Duhovnicește, „vizita” i-a cuprins și pe toți membrii comunității. Culoare, simplitate, bună cuviință, bucurie, mângâiere, speranță, sunt câteva din cuvintele, probabil multe, care pot caracteriza acțiunea de azi, împlinită cu respectarea regulilor stricte ale acestei perioade și având sprijinul și însoțirea Poliției. La întoarcere, s-au făcut rugăciuni pentru încetarea pandemiei, pentru însănătoșirea celor bolnavi, întărirea celor care în spitale sau acasă îi îngrijesc, pentru toți păstorii noștri, pentru cei ce conduc, pentru pacea, liniștea și bună așezarea lumii întregi.

“Sub omoforul dragostei tale alergăm și noi acum, cu credință și cu dragoste, căutând sprijinul tău. Să nu ne lași Părinte!”

Comments are closed.