Proiectul „Enciclopedia Banatului” se extinde: volume noi dedicate bisericilor, cultelor și religiilor 

Cu câțiva ani în urmă, Academia Română, filiala Timișoara, a inițiat un proiect de anvergură, menit să valorifice istoria, spiritualitatea, cultura și știința din această regiune. Până în prezent, au fost tipărite deja două volume din Enciclopedia Banatului, unul dedicat Istoriografiei și celălalt Literaturii. În prezent, se dorește publicarea unui volum care să includă  bisericile, cultele și religiile din Banat.

În acest context, astăzi, 11 iunie a.c., la sediul Mitropoliei Banatului a avut loc o întâlnire informală prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, la care au participat Preasfințitul Episcop Ioan al Episcopiei Române Unite cu Roma din Lugoj și reprezentanți ai Episcopiei Ortodoxe Sârbe, Bisericilor Catolică și Greco-Catolică, Bisericilor Evanghelică și Reformată, Comunității israelite, ai cultelor și confesiunilor din Banat, precum și domnii profesori Crișu Dascălu și Ioan David de la filiala locală a Academiei Române..

Cu această ocazie, s-a hotărât ca la acest proiect de mare importanță să contribuie specialiști din domeniul istoriei bisericești și laice, iar volumul să cuprindă, de asemenea, informații despre persoane, instituții, evenimente și presa din sudul Banatului, adică din județele Timiș, Caraș-Severin, din Banatul istoric, inclusiv Episcopia Dacia Felix a românilor de dincolo de graniță și din întreaga regiune aflată în stânga râului Mureș.

„Aici în Banat au existat numeroase localități cu mai multe etnii: sârbi, maghiari, nemți și români. Am văzut ziare apărute într-o comună, în două-trei limbi. De ce nu am putea să evidențiem și asemenea titluri de ziare în care cele patru limbi și-au găsit locul? Oamenii au conviețuit în comunitatea lor împreună, iar aceste ziare reflectă conviețuirea culturală, abordând problemele satului, epoca respectivă și informările științifice. Această lucrare, o enciclopedie a cultelor va fi un ghid pentru cei care vor veni după noi sau pentru cei care vor să cerceteze mai în detaliu istoria comunităților creștine și necreștine din această parte de țară. Această lucrare va fi o sinteză și o sursă importantă de informații. Vor fi cel puțin două-trei volume, ca o îmbogățire a proiectului Enciclopediei Banatului. Astfel, se va scrie despre culte, biserici și religii, de exemplu, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică și altele. Este posibil să fie un volum dedicat și cultelor neo-protestante, fiecare prezentat în detaliu. Nu putem realiza un singur volum pentru toate, dar în orice caz, titlul de bază va fi Enciclopedia Banatului”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

https://www.facebook.com/100044569170383/posts/1010456020450028/?rdid=H2NIadhhK58iHhwD

S-au stabilit criteriile de lucru și calendarul întrunirilor care vor avea loc în această vară și toamnă, astfel încât să putem finaliza cât mai curând proiectul Enciclopediei Bisericești a Banatului.

„Scopul acestei întâlniri a fost acela de a pune început bun unui volum sau mai multor volume dedicate vieții ecleziastice a Banatului, care se vor adăuga celor deja publicate despre literatură, istoriografie, științe sociale aplicate, lingvistică și altele, pentru a fi reunite în final în Enciclopedia Banatului. Această activitate complexă presupune efortul multor colaboratori care, într-un mod voluntar și realist, vor contribui la redactarea paginilor ce vor compune aceste volume. Este îmbucurător să observăm acest interes colectiv al tuturor bisericilor și cultelor, un fapt benefic care ar putea constitui o piatră de temelie pentru relațiile ecleziastice viitoare”, a specificat prof. Univ. Dr. Crișu Dascălu, de la Insitutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, filiala Timișoara a Academiei Române.

Această monumentală lucrare se dorește a fi reprezentativă pentru diversitatea religioasă din Banat de-a lungul timpului. Biserica a jucat întotdeauna un rol fundamental în viața cotidiană a Banatului, dar și la menținerea identității naționale a acestuia.

Comments are closed.