Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului în Duminica Sfinților Români a fost săvârşită Sfânta Liturghie la Parohia Timișoara-Dacia de către Preaonoratul Părinte Protopop Zaharia Pereș, preotul profesor dr. Marius Ioana, protopopul onorar dr. Ioan Bude și de ceilalți preoți sujitori ai parohiei.
În cadrul Sfintei Liturghii părintele profesor a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța răspunsului nostru concret, dat la invitația lui Dumnezeu de a-L urma.
La finalul slujbei, părintele Marius Ioana a prezentat credincioșilor prezenți oferta educațională a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, structurată pe cele trei cicluri de studiu și cercetare și anume: licență, master și doctorat. Sunt aşteptați la înscriere credincioși, tineri dornici de a descoperi frumusețile credinței, ale spiritualității și culturii noastre, învățăturile revelate ale Sfintei Scripturi, viețile pilduitoare ale sfinților și părinților bisericești, importanța și nevoia omului de a avea o viață morală, precum și repere din istoria bisericească și istoria Bisericii Ortodoxe Române.
În încheiere, Protopopul Zaharia Pereş a subliniat că, pentru tinerii dornici de a răspunde chemării tainice de a-L sluji pe Dumnezeu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara rămâne un important reper academic în formarea lor spirituală şi culturală.
De asemenea, programul de studii teologice a fost prezentat și la Parohia Făget I. În aceeași duminică (a Sfinților Români), preotul profesor Adrian Covan și ieromonahul profesor Rafael Povîrnaru, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara au fost primiți de preoții parohiei, Bujor Păcurar și Ioan Jurj și de către comunitatea de credincioși din Făget.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Rafael Povîrnaru a evidențiat importanța dobândirii și menținerii neîntrerupte a actului sfințeniei în viața omului, prin care se ajunge la adevărata cunoaștere a Preasfintei Treimi-Dumnezeu.
„Pe Sfinţii români care s-au remarcat, pe întreg parcursul istoriei noastre, îi regăsim în toate perioadele anului bisericesc. Ei au învederat prin viaţa lor faptul că sfinţenia nu este apanajul unei generaţii, marcată de limitele istoriei, ci este răspunsul permanent al creştinului autentic, plin de iubire, credinţă şi fapte ziditoare de suflet, la iubirea lui Dumnezeu, fiind chemat permanent la desăvârșirea întru veșnicie. Așadar, scopul vieţii noastre este sfinţenia, la care putem ajunge urmându-I lui Hristos şi împlinind în viaţa noastră cuvintele Lui. Putem conchide faptul că sfinţii reprezintă Evanghelia împlinită de-a lungul veacurilor, adică o permanetizare a lui Hristos cel răstignit și înviat – ieri, astăzi și în veci”, a precizat părintele profesor Rafael Povîrnaru.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele lect. dr. Adrian Covan a făcut o prezentare succintă a momentelor de referință din istoria scurtă, dar încărcată de elemente de natură teologică și culturală, a Teologiei universitare din Timișoara. În continuare, părintele profesor a prezentat oferta educațională la programul de studii teologice de la Facultatea pe care o reprezintă și condițiile de înscriere aferente sesiunilor de admitere din lunile iulie-septembrie a.c.




















































