Elevii din județul Timiș s-au întors cu rezultate deosebite de la etapele naționale ale Olimpiadei de Religie Ortodoxă, organizate în perioada 23–27 aprilie 2025, la Slobozia (pentru clasele V–VIII) și la Bacău (pentru clasele IX–XII).
Participarea elevilor timișeni a fost posibilă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului și cu sprijinul Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a susținut delegația, prin doamna inspector școlar general, prof. Aura Codruța Danielescu, și doamna inspector școlar general adjunct, prof. Simona Ecaterina Bejan, lotul olimpic fiind coordonat de doamna inspector pentru disciplina Religie, prof. Daniela Liliana Buzatu.
Lotul județean a fost format din 25 de elevi și trei profesori însoțitori: prof. Alina Bogoevici, prof. Laura Voian și prof. Rahela Susana Popovici.
Rezultate obținute la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă – Clasele V–VIII, Slobozia:
Premiul III: Munteanu Taisia Maria (clasa a VI-a, Colegiul Național Bănățean Timișoara), prof. coord. Stănilă Nadia
Mențiune: Pârvu Ariana Nicoleta (clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Buziaș), prof. coord. Bruznican Elena
Premii speciale: Gabor Maria-Elisabeta (clasa a VII-a, Liceul Teoretic „William Shakespeare” Timișoara), prof. coord. Văcariu Luminița; Bajcsi Carla Daria (clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc), prof. coord. pr. Miloș Cristian; Manolache Maria (clasa a VII-a, Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj), prof. coord. Alina Bogoevici; Popovici Anastasia (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Moravița), prof. coord. Rahela Popovici
Rezultate la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă – Clasele IX–XII, Bacău:
Premii speciale: Todorescu Iuliana-Irina (clasa a XI-a, Colegiul Național „C. D. Loga” Timișoara), prof. coord. pr. Mura Ionuț; Moldovan Codruța Ana Maria (clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara), prof. coord. Laura Voian; Târziu Cosmina-Dariana (clasa a X-a, Colegiul Național Pedagogic „C. Sylva” Timișoara), prof. coord. Adriana Pășălău.
Competiția s-a desfășurat într-un climat de învățare și comuniune spirituală, iar elevii timișeni s-au remarcat prin seriozitate, cunoștințe solide și o trăire autentică a credinței. În mesajele transmise după olimpiadă, aceștia au vorbit despre importanța spirituală a disciplinei Religie și despre bucuria întâlnirii cu alți tineri cu aceleași valori.
„Religia este o combinație vie de Teologie, filozofie, istorie, literatură, iubire de Dumnezeu și de oameni, dar dincolo de toate, este trăire în Hristos”, a mărturisit Pârvu Ariana, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Buziaș.
„Am cunoscut oameni buni, credincioși, și am simțit că Dumnezeu ne vorbește prin cei din jur. M-am simțit cu adevărat acasă”, a adăugat aceeași elevă, impresionată de experiența trăită.
„Participarea la această olimpiadă a reprezentat pentru mine o ocazie de a-L cunoaște pe Dumnezeu mai bine și de a fi mai conștientă de darurile Lui, pe care le așează în fiecare persoană.” (Popovici Anastasia, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Moravița)
„Rezultatele obținute de elevii din județul Timiș confirmă nu doar nivelul ridicat de pregătire, ci și faptul că Religia este o disciplină vie, care formează conștiințe și caractere. Sunt recunoscătoare profesorilor care cultivă cu dăruire în sufletul copiilor dragostea de Dumnezeu și de aproapele”, a declarat prof. Daniela Liliana Buzatu, inspector de Religie.
Următoarele etape naționale programate în luna mai:
Olimpiada națională pentru liceele și seminariile teologice ortodoxe (clasele IX–XII) – 7–11 mai, București.
Olimpiada interdisciplinară limba română–religie „Cultură și spiritualitate românească” (clasele IX–XII) – 14–18 mai, Deva.
Olimpiada interdisciplinară limba română–religie „Cultură și spiritualitate românească” (clasele V–VIII) – 21–25 mai, Suceava.






