La Centru de Zi pentru Copii ,,Patriarh Miron Cristea” din Făget a avut loc, zilele trecute, slujba de binecuvântare a activităților pentru noul anul școlar 2016-2017. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Bujor Păcurar. La ceremonia religioasă au luat parte și oficialitățile locale, printre care primarul orașului Făget, domnul Marcel Avram, alături de directorul Liceului Teoretic ,,Traian Vuia”, dl. prof. Victor Birău, dar și dascăli, copii și părinți. După slujbă, invitații au rostit alocuțiuni, prin care au accentuat rolul educației în formarea micilor școlari, precum și importanța prezenței în oraș a unei asemenea instituții cu caracter educativ-social.
,,În perioada verii, beneficiarii au luat parte la două activități, prima desfășurată în Sibiu, iar cea de-a doua fiind o tabără de vară ce a avut loc în Bucovina, pe perioada a 7 zile. De asemnea s-a reușit recondiționarea și reamenjarea sălilor de curs și igienizarea acestora prin sprijinul primăriei. Nădăjduim ca, și în acest an, serviciile oferite de noi să fie la măsura așteptărilor, iar copilașii, de care colectivul centrului se ocupă cu atât de multă dragoste, să dobândească noi cunoștințe intelectuale și mai multă dragoste și râvnă pentru Hristos și pentru Biserică”, a menționat părintele Emanuel Gafița, coordonatorul centrului.
Centrul are misiunea de a preveni și de a reduce abandonul sau eșecul școlar, precum și de a crește performanțele școlare ale elevilor aflați în situații de risc de abandon școlar, stări datorate situației economice precare a familiei, carențelor de educație sau de instruire a părinților, prin desfășurarea de programe socio-educative și discuții cu părinții pe marginea subiectelor cu dificultate, pentru a găsi soluția potrivită problemelor iscate. În cadrul centrului se desfășoară zilnic activități educative, activități de cunoaștere cu caracter formativ-integrativ, activități recreative și activități pentru formarea autocontrolului, responsabilității autonomiei personale și sociale.
Centrul de zi ,,Patriarh Miron Cristea” al Arhiepiscopiei Timișoarei, susținut de către Consiliul local al orașului Făget, oferă serviciile sale pentru 25 de copii ce provin din familii cu dificultăți de natură socială și economică, iar centru reprezintă pentru ei ,,o a doua casă”. Aceștia se bucură zilnic de o masă caldă, de activități educative, religioase, formative-integrative, recreative și de socializare.



















































