În seara zilei de joi, 2 aprilie 2026, Aula Magna a Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara a găzduit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, ultima întâlnire academică din cadrul ciclului de conferințe prepascale. Cu acest prilej, părintele lector dr. Marius Ioana, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Timișoara și paroh al Bisericii Studenților, în fața unui auditoriu format din studenți, cadre didactice și credincioși, a susținut conferința intitulată „Violența domestică”.
Violența domestică este, în viziunea părintelui Marius Ioana, una dintre cele mai grave și mai profunde răni asupra ființei umane. Iar cum căminul este spațiul cel mai cald, mai intim în care cresc și se dezvoltă copiii, violența domestică, cu precădere violența asupra copiilor, are loc într-un spațiu în care ei se așteaptă cel mai puțin și în care sunt cei mai vulnerabili; de aceea și durerile și traumele din prima copilărie lasă urme foarte adânci asupra adultului de mai târziu.
După un moment de reflexie, în care auditoriul a fost invitat să rememoreze o scenă de violență trăită în copilărie, conferențiarul a precizat că va aborda tema violenței asupra copiilor dintr-o perspectivă teologică, fără a exclude însă și celelalte discipline conexe de intervenție: psihologia clinică, psihiatria și psihoterapia. În ceea ce privește violența îndreptată împotriva copiilor, faptele sunt mai greu de dovedit pentru că, pe de-o parte, copiii nu pot exprima bine ceea ce li se întâmplă, iar pe de altă parte, ei își ascund propriile suferințe pentru a nu păta imaginea de sine și imaginea asupra propriei familii.
După aceste precizări preliminarii, conferința a continuat cu imagini ale suferinței asupra copiilor începând din Sfânta Scriptură, continuând cu precepte pedagogice din Scripturile Vechiului Testament, din tradițiile iudaice, din cărțile Noului Testament, sfaturi pentru creșterea copiilor din scrierile Sfinților Părinți și Scriitori bisericești, din istoria literară românească, ajungând până la sfinții și mărturisitorii contemporani.
Scripturile Vechiului Testament, ca oglindă a umanității, nu omit situații de abuz și de violență. Astfel, uciderea lui Cain, izgonirea lui Agar și a fiului său, Ismael, povestea lui Iosif, fiul patriarhului Iacov, cel vândut de frații săi ca rob în Egipt, cazul judecătorului Ieftae, al lui Iuda și Tamar, precum și al regelui Saul în relația sa cu propriul fiu, Ionatan, precum și cu viitorul rege David sau cazul dreptului Iov, sunt tot atâtea exemple de abuz emoțional, verbal, hărțuire și umilire publică, precum și violență fizică.
Prin pronia lui Dumnezeu, cazul dreptului Iosif, cel care s-a smerit pe sine și le-a primit cu răbdare și detașare pe toate, fie bune, fie rele, este unul rar, de recuperare din acest univers sfâșietor al traumei familiale: „Voi ați uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine.” (Facerea 50, 20)
Părintele profesor Marius Ioana a subliniat importanța explicațiilor rabinice pline de echilibru de mai târziu care fundamentează principiul prevenției: „nu-ți speria copilul prea tare; dacă fuge de tine, s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.” (Maimonide) Același discernământ plin de compasiune îl promovează și Talmudul: „Întotdeauna împinge cu mâna stângă disciplina și atrage aproape cu mâna dreaptă dragostea.” (Sanhedrin 107b)
Prescripțiile pauline atrag atenția asupra erorilor în educație practicate de părinții care cred că, prin respectarea cu acribie a literei, împlinesc o poruncă sfântă: „și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri” (Efeseni 6, 4).
Părinții bisericești consideră copiii un dar dumnezeiesc și pledează pentru o pedagogie a iubirii și acceptării: „dacă vrei ca fiul tău să te asculte, nu-l pedepsi cu nuiaua, ci leagă-l de tine cu dragostea”. (Sf. Ioan Gură de Aur)
Cu texte suport sugestive pentru tema aleasă, părintele Marius Ioana aduce în atenția auditoriului exemplul luminos al domnitorului Neagoe Basarab, cu ale sale Învățături…, veritabil tratat de pedagogie românească medievală prin care se pun bazele unei educații fără violență: „un tată care se mânie și lovește este un tată care și-a pierdut mințile în acel moment și nu poate educa pe nimeni.” (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie)
De la metaforele-simbol biblice precum „nuiaua” sau „toiagul”, viziunea asupra educației trece treptat, de-a lungul istoriei, spre metafora „copilul, ca dar al lui Dumnezeu” (Sf. Părinți), „copilul încălzit cu dragoste se modelează precum ceara” (Andrei Șaguna), „copilul, oglindă a părinților săi” (Sofian Boghiu), „copilul, ca dar al rugăciunii părinților”, culminând cu maxima acceptare și iubire: „pe copil să-l iubești așa cum este el, nu cum ai vrea tu să fie.” (Pr. Arsenie Papacioc)
În ultima parte a conferinței s-a prezentat „Jocul dureros al cifrelor și necesitatea priveghiului cult creștin” în care au fost expuse date statistice despre cazurile de violență asupra copiilor atât la nivelul comunității noastre, al țării noastre, precum și la nivel mondial. Astfel, la nivelul anului 2026, din 2,4 miliarde de copii ai planetei, peste 1,2 miliarde suferă de o formă de violență fizică, psihologică sau sexuală. Mai mult, peste 300 milioane de copii cu vârste între 2 și 4 ani sunt supuși regulat metodelor de „disciplinare violentă” din partea adulților sau a îngrijitorilor lor. La aceștia se adaugă în jur de 520 de milioane de copii care trăiesc în zone de conflict armat și încă 50 de milioane de copii care sunt strămutați forțat din cauza violenței sau a crizelor climatice.
Statisticile prezentate au arătat fața hidoasă a unei lumi care își neglijează propriul viitor: alte peste 200 milioane de copii nu au acces la educație, sunt exploatați prin muncă sau prin căsătorii impuse la vârste timpurii, iar foarte mulți copii trăiesc în „sărăcie multidimensională”, ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de elementele primare ale vieții: accesul la apă, hrană adecvată și servicii de sănătate.
Punctul culminant în prezentarea dramei inocenților acestei lumi l-a reprezentat recursul la expresia cea mai concretă a suferinței umane, și anume, lacrimile. „O lacrimă obișnuită are un volum de aprox. 6 microlitri și cântărește 6,2 micrograme. Lacrimile emoționale sunt cele mai grele pentru că ele conțin o concentrație mult mai mare de hormoni de stres (ACTH) și leucin-encefalină, un calmant natural. Dacă am aduna toate lacrimile celor 1,2 miliarde de copii care suferă la nivel mondial și ne-am imagina că fiecare va vărsa o singură lacrimă în acel moment, am aduna împreună aproximativ 7440 kg de tristețe pură, echivalentul greutății unui elefant adult de mari dimensiuni”.
Au fost valorificate cu mult discernământ datele statistice privind expunerea la violență a copiilor, natalitatea, sporul demografic, precum și cea mai răspândită formă de abuz din România, și anume, neglijarea copiilor, cu tot arsenalul de privațiuni la drepturi elementare pe care-l presupune această forma de degenerare parentală.
Întrucât realitățile socio-familiale au devenit tot mai evidente în biserică, în comunitate, în diverse medii sociale, această temă a violenței asupra copiilor rămâne una de imperioasă actualitate.
Cele mai bune remedii sunt însă cele profilactice, de prevenție: educația, vindecarea/terapia prin cuvânt, prin cateheze, prin predici, prin lecturi spirituale. Concluziile exprimate în termeni fermi, deconstruiesc cutume adânc înrădăcinate în mentalul colectiv românesc cum ar fi aceea că „bătaia este ruptă din rai” sau că „părintele care-și cruță bățul nu-și iubește copilul”. Așadar, dragostea nu trebuie să doară, părintele nu are voie să-și bată copiii, educația nu înseamnă violență, îndurarea abuzurilor nu înseamnă „purtarea crucii”, întrucât ele distrug demnitatea umană și contravin principiilor iubirii evanghelice. În schimb, părinții sunt datori să-și iubească copiii, autoritatea părintească trebuie să devină îmbrățișare, iar dezvoltarea personală prin spovedanie, comunicarea sinceră și rugăciunea constituie cheia de boltă a educației și formării copiilor.
La finalul conferinței, a urmat secțiunea de întrebări venite din partea studenților, precum și intervenții ale părinților profesori prezenți la conferință. Ca promisiune a tinereții și bunătăților viitoare, corul studenților teologi a interpretat piese bisericești specifice perioadei liturgice a Postului Mare.
În încheiere, părintele vicar Timotei Anișorac a subliniat importanța acestei teme în context contemporan și a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Ioan, Mitropolitul Banatului pentru perioada liturgică următoare, a Săptămânii Sfintelor Patimi, ca urcuș spre Înviere.
