Miercuri, 5 aprilie 2023, copiii ciclului primar al liceului „Traian Vuia”, din orașul Făget au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, oficiată în biserica „Înălțarea Domnului” a parohiei Făget I de către preotul paroh Ioan Jurj și preotul Ovidiu Florin Carp de la parohia Bunea Mare, care este și profesor de religie la școala din Făget.
Conform unei tradiții de câțiva ani, după Sfânta Liturghie, copiii coordonați de profesorii de religie Mihaela Popovici, preot Ovidiu Florin Carp și Vasile Gondoci, precum și de învățătoarele Angelica Brezovan, Otilia Manzur, Lelica Birăescu și Petronela Benescu, au prezentat o serbare adecvată Postului Mare, în cadrul căreia copiii au cântat cântece specifice și au recitat frumoase poezii.
Serbarea poate fi încadrată cu succes în cadrul proiectului „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, pentru că multe cântece și poezii au tratat această temă.
Asemenea serbări se oficiază și în Postul Nașterii Domnului, cu specificul sărbătorii, făcând parte din parteneriatul încheiat între cele două parohii din Făget și Liceul Teoretic „Traian Vuia”, precum și buna colaborare dintre preoții celor două parohii, profesorii de religie, învățători și profesori.
La programul prezentat de copii au fost participat preotul Bujor Păcurar de la parohia Făget, I și preotul paroh, Cristian Farcaș de la parohia Făget II, precum și mulți credincioși, părinți și bunici emoționați până la lacrimi de cântările și poeziile interpretate de copii.
Preotul Ioan Jurj i-a felicitat în final pe copii pentru implicare. Astfel de programe ale școlii asociate cu cele ale Bisericii din cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor” au menirea de a-i apropia pe copii de Biserică și a forma generația credincioșilor de mâine.



