În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie, Mănăstirea Dobrești din Arhiepiscopia Timișoarei și-a sărbătorit hramul principal. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența numeroșilor credincioși veniți din Dobrești, din satele învecinate, din Timișoara și din alte părți ale Banatului. Așezământul monahal este ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Din soborul slujitor au făcut parte pr. Timotei Anișorac, vicar eparhial, părinții protopopi Zaharia Pereș (Timișoara I), Caius Andrașoni (Timișoara II), Ionuț-Viorel Furdean (Lugoj) și Dorin Covaci (Făget), protos. Matei Buliga, starețul Mănăstirii Dobrești, precum și preoți și diaconi de la parohiile și mănăstirile din împrejurimi.
La sărbătoare au participat și reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și un număr mare de credinioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala formată din elevi seminariști și studenți teologi, dirijată de arhidiaconul Ionuț Ardereanu.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat viața de sfințenie a Sfintei Cuvioase Parascheva, oferind-o drept pildă de credință, smerenie și milostenie. Ierarhul a subliniat rolul familiei în formarea duhovnicească a copiilor și în cultivarea unei vieți întemeiate pe împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
„Familia este locul binecuvântat de Dumnezeu unde se nasc copii, dar unde se nasc și sfinți. Iată ce important este să împlinim porunca dată de Dumnezeu”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.
Referindu-se la sfinții români și la sfintele românce canonizate în ultimii doi ani, Înaltpreasfinția Sa a arătat că sfințenia poate fi dobândită atât în mănăstire, cât și în viața de familie, prin rugăciune, răbdare, pocăință și ajutorarea celor aflați în nevoie.
„De veți răsfoi viețile sfinților români și ale sfintelor românce canonizate în acești doi ani, veți vedea că nu este imposibil, nu este greu să devii plăcut lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
Totodată, Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe credincioși să nu amâne pocăința și să împlinească binele prin fapte de milostenie, dar și prin cuvinte de mângâiere adresate semenilor.
„Nu trebuie să trăim într-o viață de păcat și să spunem: «Mă voi pocăi și eu la bătrânețe». Nu trebuie să-L ispitim pe Dumnezeu cu viața noastră. Dacă părinții v-au lăsat un pic de avere, miluiți-i pe cei săraci. Dacă nu v-au lăsat bunuri materiale, oferiți cuvinte de mângâiere celor de lângă dumneavoastră. Este nevoie de atâta mângâiere astăzi în popor”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
La momentul îndătinat, numeroși credincioși, copii, tineri și vârstnici, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La încheierea Sfintei Liturghii, au fost săvârșite slujba de sfințire a prinoaselor și Panihida mică pentru părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Alexe și Stela. La slujbă au fost prezenți și fratele și sora Preafericirii Sale, Gheorghe Ciobotea și Floare Vișan Ciobotea. Obștea monahală le-a oferit credincioșilor prinoase, întregind astfel bucuria comuniunii duhovnicești.
Părintele stareț Matei Buliga a adus mulțumire lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Parascheva pentru binecuvântările acestei zile și pentru vremea frumoasă. De asemenea, și-a exprimat recunoștința față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru întemeierea așezământului monahal și față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan pentru sprijinul și dragostea arătate de-a lungul timpului. Mulțumirile sale s-au îndreptat și către părintele vicar, părinții consilieri, preoții invitați, membrii corului care au oferit răspunsurile liturgice și toți pelerinii veniți să se roage la mănăstire.
O ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în satul natal
Începuturile Mănăstirii Dobrești datează din 9 iulie 2003, când așezământul a fost întemeiat din inițiativa și prin jertfelnicia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, originar din această localitate.
La înființarea mănăstirii, în semn de evlavie față de Sfânta Cuvioasă Parascheva și de prețuire pentru locurile natale, Preafericirea Sa a dăruit un veșmânt care a acoperit moaștele sfintei de la Iași. Acesta este păstrat în biserica satului, într-o raclă din lemn de stejar, pe care este sculptat chipul Sfintei Cuvioase Parascheva, încadrat de motive florale.
Locul viitoarei biserici a mănăstirii a fost sfințit la 23 octombrie 2005. Au urmat definitivarea proiectului și obținerea autorizațiilor necesare, iar lucrările de construcție au început la 1 iulie 2008.
În ultima perioadă, s-au executat lucrări de amenajare exterioară a incintei mănăstirii, fiind realizată o parte din aleile principale, care urmează să fie finalizate în viitor. De asemenea, au fost finalizate proiectele pentru clopotniță, paraclisul de vară, stăreție și aghiasmatar, lucrările de construcție urmând, probabil, să fie demarate în perioada următoare.
La biserică, pictura este realizată în proporție de 90%, fiind necesare câteva finisaje. Totodată, sunt în derulare lucrările de placare cu piatră a exteriorului bisericii.


































































































































