Luni, 1 iunie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preoți și credincioși din Protopopiatul Făget au sărbătorit hramul Schitului „Sfânta Treime” din Ierșnic.
Deși mult așteptatele „ploi ale Rusaliilor” au căzut peste satele bănățene, peste 60 de credincioși au urcat la schit, unde au fost întâmpinați de maica stareță Marina Fecioru. Un sobor de preoți, în frunte cu protopopul Dorin Covaci, împreună cu preoții Dumitru Crașovan de la Cladova, Dorin Jurji de la Traian Vuia, Radovan Dragan de la Dubești și Lucrețiu Rusu de la Ohaba Română, a săvârșit Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreți din parohiile Cladova și Temerești, care s-au întrecut în a-L lăuda pe Dumnezeu, Întreit în Persoane și Unul în Ființă.
După sfintele slujbe, cei prezenți s-au bucurat de agapa frățească organizată în mijlocul naturii de maica stareță, cu sprijinul câtorva familii iubitoare de Dumnezeu.
Schitul este ctitoria credinciosului Aurel Filip din localitatea Ierșnic, începută în anul 1996 într-o frumoasă poiană înconjurată de pădure, și se află încă în construcție. Până în prezent, biserica a fost ridicată „la roșu”, după proiectul arhitectului Marin Viorel din Lugoj și al inginerului Ludovic Benkoczi. Edificiul este realizat în stil neobizantin, cu trei turle, iar caracteristica principală a bisericii este structura naosului de tip „cruce greacă înscrisă”. În ultimii ani a fost construit și un mic paraclis, unde se desfășoară serviciile religioase.






















































