Sfânta Treime sărbătorită la Schitul Ierșnic

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preoți și credincioși din satele învecinate au sărbătorit hramul Schitului „Sfânta Treime” de la Ierșnic, Protopopiatul Făget. Sărbătoarea a început în seara de Rusalii, prin citirea Acatistului Sfintei Treimi, iar în ziua praznicului a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, la care s-au împărtășit numeroși credincioși.

La invitația maicii starețe, monahia Marina Fecioru, au răspuns protopopul Dorin Covaci și preoții Ioan Liuba, Dumitru Crașovan, Ovidiu Marinescu, Dragan Radovan, Lucrețiu Rusu și Bogdan Stănilă. Grupul coral al parohiei Mănăștiur, condus de doamna director Georgeta Popa, precum și cântăreți de la parohiile învecinate au înfrumusețat cu glasurile lor slujbele bisericești.

După sfintele slujbe, cei prezenți s-au bucurat de agapa frățească din mijlocul naturii, organizată de câteva familii iubitoare de Dumnezeu, mulțumind Sfintei Treimi pentru toate!

Schitul este ctitoria credinciosului Aurel Filip din localitatea Ierșnic, începută în 1996, într-o frumoasă poiană înconjurată de pădure, și se află încă în construcție. Până în prezent s-a construit „în roșu” biserica, după proiectul arhitectului Marin Viorel din Lugoj și al inginerului Benkoczi Ludovic, abordând stilul neobizantin, cu trei turle, caracteristică bisericii fiind structura naosului de tip „cruce greacă înscrisă”.

Comments are closed.