La invitaţia Consiliului Parohial, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a fost prezent de praznicul Înaintemergătorului Domnului în mijlocul credincioşilor din parohia timişoreană Viile Fabric. Chiriarhul a participat la Sfânta Liturghie oficiată de soborul slujitorilor sfântului locaş, în frunte cu pr. paroh Marius Sfercoci, inspector eparhial. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură închinat Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cel pe care Biserica îl numeşte “Înaintemergătorul Domnului”. Înaltpreasfinţia Sa a prezentat aspecte importante din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi a părinţilor săi, preotul Zaharia şi soţia lui Elisabeta şi totodată, a subliniat puterea mijlocitoare a Sfântului Ioan Botezătorul înaintea tronului Preasfintei Treimi, îndemnând credincioşii să înalţe rugăciuni stăruitoare către acest plăcut al lui Dumnezeu.
În continuare, pr. paroh Marius Sfercoci a mulţumit Mitropolitului Banatului pentru bucuria adusă enoriaşilor acestei parohii şi slujitorilor săi, prin prezenţa binecuvântată a Înaltpreasfinţiei Sale în mijlocul lor şi a prezentat chiriarhului câteva repere istorice importante din viaţa parohiei şi a comunităţii din această zonă a Timişoarei.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial “Apostolia”, condus de diac.Florin-Ionel Băran. Alături de enoriaşii parohiei, la slujbă au participat cadre didactice şi elevi de la Şcoala Gimnazială nr.7 “Sfânta Maria” din Timişoara, împreună cu prof.Daniela Buzatu, inspector de Religie, care l-au întâmpinat pe mitropolit cu pâine şi sare, fiind îmbrăcaţi în straie populare.






























































