Sfântul Iosif, prăznuit la el acasă

         img_8983 Ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou a fost așteptată de viețuitorii Mănăstirii Partoș și de credincioșii apropiați ei cu multă emoție și nerăbdare și a adus în inimile tuturor belșug de binecuvântare și bucurie.

          În seara zilei de 14 septembrie s-a oficiat în prezența unui mare număr de credincioși în biserica mare vecernia cu litia, urmată de utrenie și procesiunea cu icoana sfântului împrejurul celor două biserici. Mulți credincioși au zăbovit până târziu în noapte rugându-se la mormântul Sfântului Iosif. În dimineața zilei de 15 septembrie s-a citit Acatistul Sfântului Iosif cel Nou și apoi a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți condus de Preacuviosul Părinte Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, care a și rostit un bogat cuvânt de învățătură.

          Sărbătoarea a fost înfrumusețată de prezența unei mulțimi de credincioși care a participat la împlinirea celor sfinte îmbrăcați fiind în frumosul port popular. Programul zilei a fost încununat de procesiunea cu icoana și racla cu părticele din moaștele sfântului care se păstrează în Mănăstirea Partoș. Pe străzile satului și în jurul bisericilor, în sunetul clopotelor și acompaniați de cânturile Fanfarei Armatei din Timișoara, prezentă la acest eveniment, toți cei prezenți și-au manifestat bucuria participării la praznicul de peste an al sfântului ocrotitor al Banatului, Iosif cel Nou, de la a cărui mutare în veșnicie se împlinesc  360 de ani. Menționăm că la impresionanta procesiune au luat parte și reprezentanți ai pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș și ai Stației de Pompieri Deta.

          La finalul programului zilei, lângă altarul de vară al mănăstirii, fanfara a încântat pe cei prezenți cu un deosebit program muzical din care nu au lipsit nici piesele tradiționale românești. Să fie și această prăznuire aniversară a Sfântului ocrotitor al Banatului un bun prilej bun de a ne reîntări credința, de a spori în virtute și dragoste pentru a fi cu adevărat vrednici următori ai săi peste vremi.

img_8903-large img_8905-large img_8906-large img_8914-large img_8925-large img_8952-large img_8959 img_8960 img_8963 img_8964 img_8968 img_8969 img_8986 img_8987

 

Comments are closed.