Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, patronii spirituali ai învățământului teologic, a fost organizată în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, conferința cu titlul „Tâlcuiri ale Sfinților Trei Ierarhi la Evanghelia după Ioan”.

Conferința a fost susținută de părintele lector univ. dr. Ioan Mihoc. Date fiind condițiile sanitare impuse de pandemia care ne afectează tuturor viața, conferința s-a desfășurat în mediul online.

Moderat de către pr. conf. dr. Constantin Jinga, evenimentul s-a bucurat de participarea cadrelor didactice, a studenților teologi și unui număr însemnat de credincioși și credincioase.

Conferința s-a axat pe anumite texte selectate din Tratatul despre Sfântul Duh al Sfântului Vasile cel Mare, Cuvântul la Sfânta Lumină, Cuvântul la Cincizecime și Cuvântările teologice ale Sfântului Grigorie Teologul, precum și din Omiliile la Evanghelia după Ioan ale Sfântului Ioan Gură de Aur. În concluzie, a fost subliniată importanța și actualitatea gândirii teologice a Sfinților Trei Ierarhi pentru vremea noastră.

Conferința a fost urmată de o serie de dialoguri legate de tema întâlnirii, evidențiindu-se faptul că tâlcuirile Sfinților Trei Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, reprezintă un model pe care ar trebui să-l urmăm și în zilele noastre – un model de asumare și de trăire a cuvântului evanghelic, astfel încât acest cuvânt să răzbată în contemporaneitate.

Comments are closed.