Sfinții Trei Ierarhi, sărbătoriți la Timișoara

În zilele de 29 și 30 ianuarie, Mitropolia Banatului și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, au organizat, cu binecuvântarea ÎPSS Ioan, Mitropolitul Banatului, două evenimente consacrate Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic ortodox.

Astfel, în data de 29. 01. au fost susținute online două prelegeri, și anume:

  • Lect. dr. Daniel Lemeni, La școala sfinților Trei Ierarhi: despre sfințenie, asceză și viață duhovnicească, respectiv
  • Pr. dr. Nichifor Tănase, Vederea lui Dumnezeu și experiența luminii necreate în teologia isihastă.

De asemenea, în cursul aceleiași zile a fost săvârșită de la ora 17 Vecernia cu litie la Paraclisul mitropolitan din incinta Liceului „C.D. Loga”. Imediat după terminarea slujbei, Tudor-Ioan Muntean, Sorin Marian Budai și Dușan Truț, studenți la Master, anul I, au prezentat trei referate consacrate Sfinților Trei Ierarhi. Întreaga asistență s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, care s-a angajat într-un dialog cu părinții profesori și studenții despre Sfinții Trei Ierarhi. A fost o seară duhovnicească de excepție, marcată de bucurie și dragoste frățească.

A doua zi, în data de 30. 01., a fost săvârșită la același Paraclis mitropolitan Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de părinți profesori din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie. După terminarea slujbei, Pr. lect. dr. Alin Scridon a susținut un cuvânt de învățătură în care a evocat personalitățile remarcabile ale celor Trei Sfinți Ierarhi, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz și Sf. Ioan Gură de Aur.

După prezentarea Colectivului de Teologie Orotodxă, a avut loc o triplă lansare de carte:

  • Istorisire despre viețile monahilor din Egipt, studiu introductiv, note, glosar și bibliografie de Daniel Lemeni, Editura Doxologia, Iași, 2021;
  • Nichifor Tănase, Constantin Jinga (coord.), Simpozionul de educație și spiritualitate ortodoxă „Polis și Paideia”, Editura Academiei Române, București, 2021;
  • Ierom. Dr. Rafael Povîrnaru, Repere de liturghisire și pastorație pentru preotul contemporan în lumina operei dascălului și sacerdotului Ene Braniște, Editura Eurostampa, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Timișoara-Arad, 2021.

Comments are closed.