Sfințire de Cruce la Parohia Gătaia

În Duminica Ortodoxiei, Înaltpresfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, a sfințit crucea ce a fost așezată pe turla, recent renovată, a bisericii cu hramul „Învierea Domnului” din orașul Gătaia.

Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a fost întâmpinat, la ceas de Vecernie, de către părintele consilier Timotei Anișorac, de la Sectorul Patrimoniu-Construcții al Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu părintele protopopop Ionuț-Ciprian Boșca, Protopopiatul Deta, părintele paroh Călin-Ionel Negrea, alți preoți de la parohiile învecinate, primarul orașului Gătaia, Raul Cozarov, membrii Consiliului parohial, precum și mulți credincioși prezenți la acest eveniment istoric al comunității și care au participat în prealabil la săvârșirea Acatistului Sfintei Cruci, oficiat de preoții amintiți.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpresfinția Sa a evidențiat importanța cinstirii Sfintei Cruci, altarul de jertfă al Mântuitorului, Care a sfințit-o cu Sfânt Sângele Său, descoperită de Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. În continuare, la îndemnul Înaltpreasfinției Sale, de a avea ce povesti urmașilor despre acest eveniment istoric, preoții prezenți, primarul orașului precum și ceilalți credincioși s-au închinat și au sărutat această Sfântă Cruce, care în viitor va fi sărutată doar de razele Soarelui și i se vor închina păsările, care își vor odihnii pe ea picioarele în zborul lor.

La final preotul paroh Călin-Ionel Negrea a mulțumit bunului Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă și Înaltpresfințitului Părinte Mitropolit pentru dragostea arătată comunității credincioșilor din această străveche parohie bănățeană.

Comments are closed.