Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în seara zilei de 18 august a.c., au fost sfințite crucile pentru turla bisericii din Criciova, de către părintele protopop Ionuț Viorel Furdean, delegat al Chiriarhului, împreună cu preotul paroh Claudiu Subescu și preotul Vali Petrică Ungar de la parohia Jdioara.
După slujba de sfințire a crucilor, părintele protopop le-a vorbit credincioșilor despre rolul Sfintei Cruci în istoria mântuirii noastre, îndemnându-i să-și aducă aminte în rugăciunile lor și de cei care au ctitorit și înfrumușețat biserica din satul lor.
Părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, Părintele Mitropolit Ioan și părintelui consilier Timotei Anișorac, responsabilul Sectorului Patrimoniu și Construcții, din cadrul Centrului eparhial, pentru purtarea de grijă și ajutorul acordat în finalizarea lucrărilor. De asemenea, preotul Subescu a mulțumit și autorităților locale implicate în acest proiect și tuturor credincioșilor, care prin dărnicia lor au făcut să fie posibilă această frumoasă realizare.
Parohia Criciova este alcătuită din 110 familii, cu 350 de credincioși, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”.


















































