Sfințirea locului și punerea pietrei de temelie pentru biserica parohiei Săcălaz II

Sâmbătă, 28 septembrie 2024, preotul paroh Cosmin Drugan și credincioșii parohiei Săcălaz II, protopopiatul Timișoara I, au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, prilejuite de sfințirea locului și punerea pietrei de temelie pentru noua biserică parohială.

Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu părintele Zaharia Pereș, protopopul locului, părintele paroh Cosmin Drugan, preoții din parohia Săcălaz I,  Ionel Maftei și preotul Petru Toma, precum și preoții  Constantin Train și preotul Vasile Câmpean de la Catedrala Mitropolitană, Vasile Balogh de la parohia Diniaș, Florin Avram de la Penitenciarul Timișoara și preotul pensionar Constantin Diboș.

După sfințirea apei și a untdelemnului, Înaltpreasfinția Sa a rânduit preoții slujitori care au citit îndătinatele rugăciuni în cele patru laturi ale bisericii și apoi a așezat, în locul pregătit, o pietricică de la Muntele Sinai și placa inscripționată cu datele acestui nou lăcaș de cult, ale cărui hramuri sunt Adormirea Maicii Domnului și Maica Domnului grabnic ajutătoare.

În cuvântul adresat credincioșilor, Părintele Mitropolit a spus: Să ştiţi, însă, că am venit şi eu cu o piatră adusă din muntele Sinai. Pe ea este imprimat rugul acela care ardea şi nu se mistuia, când s-a arătat Dumnezeu lui Moise. Piatra aceasta a auzit cum a grăit Dumnezeu cu Moise pe muntele Sinai, atunci când i-a dat Tablele Legii şi la temelia bisericii dumneavoastră am ţinut să aduc această piatră şi s-o pun sub altarul ce se va zidi aici. N-a fost biserică la a cărei temelie să fi participat şi să nu fi pus o piatră din Muntele Sinai.

De asemenea, credincioșilor veniți în număr mare la acest moment important din viața parohiei, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre rolul Bisericii în urcușul nostru duhovnicesc și despre datoria enoriașilor de a sprijini construcția noii biserici parohiale, întrucât ctitorii vor fi pomeniți mereu la toate slujbele ce se vor oficia în acest sfânt lăcaș de cult. Ori de câte ori se va săvârşi hramul acestei biserici, veţi fi pomeniţi dumneavoastră, ca și ctitori, ca cei care aţi pus o cărămidă la zidirea ei. Când va trece Hristos pe uliţele satului dumneavoastră, se va opri aici, nu va trage în altă parte. Va veni aici mereu, la fiecare Liturghie pe care o va săvârşi preotul de acum şi până la sfârşitul veacurilor. Să ştiţi că Hristos trece prin cetatea dumneavoastră îndeosebi la fiecare Liturghie şi de aceea, cei care doriţi a vă întâlni cu El, păşiţi pragul bisericii. Locul acesta, din tot satul şi L-a ales Hristos. N-a fost ușor să fie lăsat locul acesta spre rugăciune, dar atunci când e voia lui Dumnezeu, nimic nu poate sta împotrivă. De aceea, trebuie să știți că nu eu am ales locul acesta, eu doar împlinesc voinţa şi binecuvântarea lui Hristos ca pe locul pe care şi L-a ales  Dumnezeu să nu se ridice altceva.

        Tot cu acest prilej Înaltpreasfințitul Părinte Ioan i-a oferit primarului localității Nicu Viorel o icoană cu Maica Domnului, în semn de cinsitire și de prețuire pentru sprijinul acordat la înființarea acestei parohii. Preotul paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru oficierea acestei slujbe de binecuvântare și pentru aleasa purtare de grijă arătată parohiei nou înființate și i-a oferit o icoană cu Maica Domnului, sub a cărei ocrotire se va afla biserica. Sărbătoarea parohiei a continuat a doua zi cu prăznuirea icoanei Maicii Domnului grabnic ajutătoare.

Comments are closed.