Sfințirea picturii bisericii din Parohia Beregsău Mic

4_1600x1060

În Duminica a 23-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din localitatea timișeană Beregsău Mic. Preasfinția Sa a săvârșit Slujba de sfințire a bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, trecută recent printr-un proces de înfrumusețare, prin purtarea de grijă a preotului paroh Nicolae Lupșescu și cu sprijinul  autorităților locale, dar și a numeroșilor credincioși. La acest moment deosebit din viața comunității au participat reprezentanți ai autorităților locale, dar și un număr mare de credincioși din parohie și din împrejurimi. În semn de prețuire și apreciere pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească, Preasfinția Sa l-a l-a hirotesit iconom pe părintele paroh.

După Slujba de sfințire, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți din parohiile învecinate. După Chinonic, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pericopă ce relatează despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Ierarh Nicolae” al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.

b-mic

Lucrările de edificare a bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Beregsău Mic au început în anul 2008 și au durat până în 2010, când a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Pictura murală a noii biserici a fost realizată între anii 2013-2015, în tehnica „al secco”, de pictorul bisericesc Cristian Benea din Jimbolia.

1_1600x1060 2_1600x1060 3_1600x1060 5_1600x1060 6_1600x1060 7_1600x1060 8_1600x1060 9_1600x1060 10_1600x1060 11_1600x1060 12_1600x1060

Comments are closed.