Slujba de Bobotează la Catedrala mitropolitană din Timișoara

DSC_4099_1600x1060

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului a slujit de sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi Slujba Aghiasmei celei Mari. După Sfinţirea Mare a Apei, Chiriarhul a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită, mergând prin mijlocul lor, până la ieşirea din sfântul lăcaş, unde i-a binecuvântat pe toţi cei aflaţi pe treptele catedralei.

În  cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre tainele duhovniceşti ale acestui mare praznic, ce deschide începutul propovăduirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest sens, Mitropolitul Banatului a subliniat semnificaţia afundării Mântuitorului Hristos în apele Iordanului, ca simbol al curăţirii păcatelor întregii firi omeneşti, El Însuşi fiind fără de păcat, act de smerenie profundă a Fiului lui Dumnezeu, la care participă întreaga Sfântă Treime. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre puterea sfinţitoare a Aghiasmei celei Mari, ca apă purtătoare de Har, pe care credincioşii o consumă timp de opt zile după praznicul Botezului Domnului şi o întrebuinţează în familiile şi gospodăriile lor potrivit rânduielilor bisericeşti.

Boboteaza_cat

„Astăzi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este arătat în chip deosebit lumii de pustnicul de pe malul Iordanului, Sfântul Prororc Ioan Botezătorul, cât și de Tatăl și de Duhul Sfânt. De acum, nimeni să nu se îndoiască, întrucât Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume, S-a întrupat din Fecioara Maria și S-a jertfit pentru noi și pentru a noastră mântuire. Astăzi vedem cerurile deschise, și, pentru o clipă,, un belșug de har se revărsă peste tot, sfințind pămământul și apele. Apa sfințită pe care astăzi o primesc credincioșii spre binecuvântare și sfințire, conține o picătură din Iordanul harului lui Dumnezeu și de aceea, îi îndemn pe toți să guste din ea cu multă evlavie și să fie conștienți că duc în casele lor o picătură din harul iubirii lui Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Banatului.

După slujbă, preoţii slujitori au împărţit credincioşilor prezenţi Agheasma cea Mare, administraţia catedralei pregătind în acest an vase cu o capacitate de peste 3000 de litri de apă.

În încheiere, Mitropolitul Banatului a fost felicitat de clericii și credincioșii Catedralei mitropolitane cu prilejul sărbătorii la 7 ianuarie a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, unul din patronii spirituali ai Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.

DSC_4091_1600x1060 DSC_4095_1600x1060 DSC_4099_1600x1060 DSC_4100_1600x1060 DSC_4101_1600x1060 DSC_4102_1600x1060 DSC_4103_1600x1060 DSC_4104_1600x1060 DSC_4107_1600x1060 DSC_4108_1600x1060 DSC_4109_1600x1060 DSC_4112_1600x1060 DSC_4114_1600x1060 DSC_4118_1600x1060 DSC_4119_1600x1060 DSC_4121_1600x1060 DSC_4123_1600x1060 DSC_4131_1600x1060 DSC_4133_1600x1060 DSC_4137_1600x1060 DSC_4138_1600x1060 DSC_4140_1600x1060 DSC_4141_1600x1060 DSC_4143_1600x1060 DSC_4147_1600x1060 DSC_4148_1600x1060 DSC_4149_1600x1060 DSC_4152_1600x1060 DSC_4153_1600x1060 DSC_4154_1600x1060 DSC_4155_1600x1060 DSC_4156_1600x1060 DSC_4160_1600x1060 DSC_4162_1600x1060 DSC_4164_1600x1060 DSC_4165_1600x1060 DSC_4166_1600x1060 DSC_4168_1600x1060 DSC_4169_1600x1060 DSC_4171_1600x1060 DSC_4175_1600x1060 DSC_4176_1600x1060 DSC_4177_1600x1060 DSC_4180_1600x1060 DSC_4181_1600x1060 DSC_4187_1600x1060 DSC_4193_1600x1060 DSC_4194_1600x1060 DSC_4196_1600x1060 DSC_4201_1600x1060 DSC_4203_1600x1060 DSC_4204_1600x1060 DSC_4205_1600x1060 DSC_4209_1600x1060 DSC_4212_1600x1060 DSC_4214_1600x1060 DSC_4216_1600x1060 DSC_4217_1600x1060 DSC_4219_1600x1060 DSC_4222_1600x1060 DSC_4223_1600x1060 DSC_4225_1600x1060 DSC_4227_1600x1060 DSC_4228_1600x1060

 

Comments are closed.