
Miercuri 4 noiembrie, de dimineaţă la mănăstirea Partoş s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către mai mulţi preoţi în frunte cu părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din eparhie.
La orele 11:30 sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui stareţ Varlaam a fost adus la mănăstire, de la spitalul din Timişoara, în sunetul clopotelor, după care a fost depus pentru puţin timp în biserică, unde s-a citit Psaltirea.
La orele 12 Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, înconjurat de părintele vicar eparhial Ionel Popescu şi de mai mulţi preoţi şi diaconi, a dat binecuvântarea pentru rânduiala înmormântării călugărilor. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi delegaţi ai Centrelor eparhiale de la Arad şi Caransebeş. De asemenea, monahi şi monahii din toate părţile Banatului au luat parte la tristul eveniment din viaţa mănăstirii Partoş. De faţă au fost sute de credincioşi şi credincioase. Răspunsurile la strană au fost date de cântăreţi veniţi din Timişoara şi din alte părţi. La momentul rânduit s-a dat citire necrologului, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un emoţionant cuvânt de învăţătură.
La final, preoţii au purtat sicriul împrejurul celor două biserici ale mănăstirii, după care la mormântul săpat în spatele bisericii de lemn, sicriul a fost depus spre odihnă, în așteptarea învierii de obşte.