În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, credincioșii timișoreni au participat la Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Potrivit tipicului bisericesc, la momentul rânduit din cadrul privegherii, Epitaful Adormirii Maicii Domnului a fost scos de către preoți în mijlocul bisericii, pentru a fi cinstit, cu evlavie, de toți cei prezenți. Spre finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu soborul slujitor şi credincioşii prezenți au cântat, în jurul Sfântului Epitaf, cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului. După cuvântul de învățătură, rostit de Chiriarhul Banatului, a urmat procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei mitropolitane.



















































