Credincioșii timișoreni au participat în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, ofiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Potrivit tipicului bisericesc, la momentul rânduit din cadrul privegherii, Epitaful Adormirii Maicii Domnului a fost scos de către preoți în mijlocul bisericii, pentru a fi cinstit, cu evlavie, de toți cei prezenți. Spre finalul slujbei, soborul slujitor şi credincioşii au cântat în jurul Sfântului Epitaf cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului, după care au mers în procesiune, cu Sfântul Epitaf, în jurul Catedralei Mitropolitane.
Creația imnogrfică închinată Maicii Domnului, o expresie a evlaviei creștinilor
Compusă la începutul sec. al XVI-lea de către imnograful, teologul, profesorul și retorul Patriarhiei Ecumenice, Manuil din Corint (cca. 1460 – cca. 1551), Prohodul Maicii Domnului este atât o cântare mariologică de tânguire, amintind de adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cât și o mărturisire a adevărului, conform căruia Fecioara Maria, prin nașterea lui Iisus Hristos, care este „calea, adevărul și viața” (Cf. Ioan 14, 6), devine „Maica/Izvorul Vieții”
Pe lângă referințele de natură istorică legate de împrejurările în care s-a săvârșit mutarea la ceruri a Maicii Fiului lui Dumnezeu, această creație imnografică crează și un paralelism între momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului și ridicarea la ceruri a Fecioarei Maria. În spațiul românesc, acest imn liturgic păstrunde, timid, prin sec. al XVIII-lea, când încep contactele mai strânse ale românilor cu Țara Sfântă, și mai mult după anul 1820, odată cu traducerea acestuia de Ion Pralea. În orice caz, această mirabilă rugăciune, integrată în cultul Bisericii Ortodoxe, este expresia evlaviei și a iubirii credincioșilor față de Maica Domnului Iisus Hristos.
