Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană

DSC_2454

În Duminica a 26-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Ierarhul a tâlcuit câteva dintre învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală de la Luca 12, 16-21, ce istoriseşte „Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina”. În acest sens, Preasfinţitul Părinte Paisie  arătat că, înainte de toate, omul are datoria de a mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările şi binefacerile revărsate asupra lui, cât şi pentru sănătatea şi prosperitatea casei lui, iar bogăţia să o privească ca pe un dar de la Dumnezeu, ce trebuie pus şi în folosul semenilor nevoiaşi. „Bogat fiind, omul nu trebuie să se despartă de Dumnezeu, ci trebuie să-I aducă mulţumire pentru roadele pe care le are. Şi gândul nostru, orice am fi în această lume, bogaţi sau săraci, mai mici sau mai mari, trebuie să fie cu luare aminte că toate câte le primim şi le adunăm în acestă viaţă sunt de la Dumnezeu, pentru a nu face din bogăţie un zid care să ne despartă de Dumnezeu şi de semenii noştri”, a menţionat Preasfinţia Sa. La momentul rânduit din slujbă, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, condus de pr. Dan Dragomir.

DSC_2456

Comments are closed.