Slujire chiriarhală la Canonul cel Mare

În fiecare an, prima săptămână a Postului mare este marcată, din punct vedere liturgic, de slujba Pavecerniţei Mari în cadrul căreia se citeşte Canonul cel Mare sau Canonul Sfântului Andrei Criteanul, menit să transmită în sufletele credincioşilor sentimentul de pocăință și dorința fierbinte de comuniune cu Dumnezeu și întoarcere la El din starea de păcătoșenie în care ne aflăm.

Astfel, în seara zilei de miercuri 1 martie 2023, în mijlocul credincioşilor și a preoţilor bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Mitropolitul Banatului, care a împodobit prin cântare și cuvântul de zidire duhovnicească, slujba Canonului Mare. Ierarhul a fost înconjurat de soborul de preoţi alcătuit din Preaonoratul Părinte Ioan Cerbu în calitate de preot paroh, P.C. părinte prof. Vasile Muntean, P.C. părinte Cristian Cerbu, P.C. părinte Ion Last și P.C. părinte Emanuel Gafiţa.

Citirea și cântarea de la strană au fost coordonate de Cucernicul diacon Silviu Iordache alături de care s-au aflat profesori de religie din Lugoj, tineri și credincioși evlavioși ai parohiei, iubitori de cântare bisericească.

După otpustul Pavecerniţei, Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre însemnătatea pe care o are Canonul cel Mare în această perioadă de post, evocând prin dialog cu preoții slujitori, amănunte importante din viaţa Sfântului Andrei Criteanul, autor al celor peste 250 de trepte sau stihiri care l-au consacrat.

La final, ierarhului i-au fost adresate cuvinte de mulţumire din partea părintelui Ioan Cerbu în numele tuturor participanților la slujbă. Prezența, cuvântul de zidire și binecuvântarea dată credincioşilor nu sunt doar un prilej de întărire duhovnicească în acest drum al postului, ci sunt şi semne concrete ale purtării de grijă și prețuire pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan le are faţă de preoţii și credincioşii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj.

Preot Cristian Cerbu

Comments are closed.