Studenți teologi timișoreni, în vizită la Penitenciarul Timișoara

Marți, 10 martie, studenții din anii III și IV ai Facultății de Teologie din Timișoara, însoțiți de părintele lect. univ. dr. Marius Florescu, au vizitat Penitenciarul Timișoara, aflat în imediata vecinătate a facultății.

În biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din incinta penitenciarului, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, împreună cu părintele dr. Florin Avram, capelanul penitenciarului, și cu părintele diacon Vasile Spisländer, student în anul III. La slujbă au participat deținuți aflați în custodia penitenciarului și studenți teologi, care au dat răspunsurile la strană. După slujbă, studentul Lucian Ușvath, din anul III, a susținut o cateheză despre importanța Sfântului Maslu în viața duhovnicească. Celor prezenți li s-au oferit fructe, achiziționate prin grija unor studenți teologi.

În continuare au fost vizitate spațiile destinate activităților de socializare ale deținuților, precum biblioteca, sala de conferințe, clubul, studioul TV și studioul de radio. La finalul vizitei, studenții s-au întâlnit cu trei deținuți din cadrul penitenciarului, care au dat mărturie despre viața lor.

Această experiență misionară a fost bine primită de studenții teologi, care au avut astfel ocazia să observe, în mod practic, pe terenul misionar-pastoral, aplicarea cunoștințelor teoretice dobândite la cursul de Misiologie.

Se preconizează ca, în perioada următoare, părintele capelan de la penitenciar, împreună cu câțiva deținuți, să viziteze Facultatea de Teologie și să participe la o slujbă în capela facultății.

Comments are closed.