Pe parcursul acestei săptămâni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde a avut loc cea de-a șasea ediție a Taberei de creație „Icoana în suflet de copil”.
Tabăra de creaţie „Icoana în suflet de copil” se adresează copiilor, elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, dar și tinerilor studenţi din judeţul Timiş şi alte judeţe din ţară.
La această ediție au participat aproximativ 90 de copii și elevi care au pictat icoane pe lemn, tehnică diferită de cea folosită în anii anteriori și anume, cea a pictării pe sticlă. Mulți elevi au participat și la primele ediții, iar acum și-au dezvoltat și alte abilități și tehnici specifice pictării icoanelor bizantine.
Anul acesta au fost incluși și copii ce participă la activitățile de cateheză din parohiile timișorene. Copiii au fost ajutați de profesorii implicați în proiect, de coordonatorii grupurilor catehetice și ale cercurilor de pictură din Timișoara, de părinții copiilor, precum și de muzeografi de la Muzeul Satului Bănățean.
Prin activităţile propuse s-a avut în vedere cunoaşterea şi înţelegerea valorilor tradiţionale creştine, prin pictarea de icoane, precum şi dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor, prin promovarea valorilor creştine.
Metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea autoeficacităţii copiilor aflaţi în proces de formare este creaţia prin cultură şi tradiţie. Activităţile de creaţie contribuie decisiv la descoperirea şi cultivarea unor aptitudini înnăscute, sporind astfel încrederea în potenţialul personal şi în valoarea actului educativ.
Prin activităţile propuse de tabără se au în vedere înţelegerea şi cunoaşterea valorilor tradiţionale specifice Ortodoxiei, cunoaşterea mai bine a preocupărilor, intereselor şi aspiraţiilor generaţiilor actuale de elevi, pentru ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.
Tabăra de creație este organizată de Arhiepiscopia Timişoarei, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu tineretul, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, Facultatea de Teologie din Timișoara și cu aportul financiar al Consiliului Judeţean Timiş și finanţată prin Centrul de Cultură şi Artă Timiş.




































































