În zilele de 25–26 iulie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în Parohia Ortodoxă Română Bucovăț, Protopopiatul Timișoara II, sub coordonarea preotului paroh Dumitru Straca și a doamnei preotese Maria, a fost organizată prima ediție a taberei de vară pentru copiii din localitate.
Cei 45 de copii înscriși care au participat la diverse activități, prin intermediul cărora au dobândit cunoștințe noi și au legat prietenii. Programul zilnic a început și s-a încheiat cu rugăciune.
Printre activitățile desfășurate s-au numărat: ateliere de informare pentru prevenirea delicvenței juvenile, susținute de agenți ai Biroului Siguranță Școlară și ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Timiș, reprezentați de inspector Olimpia Oana Popa, agent-șef principal Elena Timofte și agent-șef Alexandru Croitoru. Din partea ISU „Banat” Timiș, domnul plutonier Bogdan Popescu le-a prezentat copiilor câteva noțiuni de bază cu privire la primul -ajutor.
Tot în prima zi, doamna doctor Teodora Oprea, medic pediatru, le-a vorbit copiilor despre importanța igienei personale în prevenirea îmbolnăvirilor. Activitățile creative și de dezvoltare personală au fost coordonate de doamna Lavinia Matei, coach & trainer de dezvoltare în cadrul Maxwell Leadership România și de doamna Andreea Roman, coordonator de programe în cadrul respectivei organizații.
În cea de-a doua zi, copiii au dobândit noi cunoștințe de geografie și religie împreună cu domnul profesor Ionuț Luda, viceprimarul comunei Bucovăț. Alături de domnul profesor Artur Cristea, fizician, au explorat tărâmul experimentelor științifice (magnetism, curent electric), folosind diverse aparate.
Activitățile sportive au fost susținute de domnul profesor Dan Roman.Pe parcursul celor două zile, copiii au servit împreună masa de prânz și gustări, oferite cu drag de credincioșii din localitate, oameni cu inimă bună, iubitori de Dumnezeu și de copii.
Tabăra s-a încheiat cu un foc de tabără, în jurul căruia, îndrumați de domnul Remus Plapșa, artist amator, și acompaniați la chitară, copiii au susținut un mini-concert ad-hoc.
Au fost două zile pline de bucurie, în care cei prezenți au învățat să fie mai buni, mai empatici și mai aproape de Dumnezeu.

























































