În Duminică 26 martie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în Parohia Carani din Protopopiatul Ortodox Român Timișoara I s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de obște în prezența unui număr foarte mare de credincioși veniți atât pentru a participa la această Sfântă Taină a Bisericii noastre, dar mai ales și pentru a-l cunoaște mai bine pe noul lor păstor sufletesc.
Odată cu aceasta, preacucerincul preot Zaharia Pereș protopopul locului, a ținut un cuvânt de învățătură la finalul slujbei, despre Taina Sfântului Maslu și a explicat ,,fericirile din Predica de pe Munte”, rostite de Domnul nostru Iisus Hristos și a subliniat importanța faptelor bune pentru mântuirea fiecăruia, arătând că postul este deplin doar atunci când se împletește cu rugăciunea și cu faptele bune. Totodată a motivat acest aspect prin istorisirea unei frumoase pilde despre fericire și mulțumire în contextul lumii de azi, când aceste aspecte ale vieții se întâlnesc tot mai rar.
După acest cuvânt omiletic părintele protopop a readus în atenție momentul prezentării noului preot și în urmă cu câteva săptămâni la un număr restrâns de credincioși, mulțumind preotului pensionar Sorin Ghilezan, care a slujit în această parohie timp de peste 35 de ani, apreciindu-i statornicia de care a dat dovadă și dragostea față de credincioșii săi, pe care-i va purta în rugăciune pe mai departe. Imediat după aceasta a reamintit actul Cancelariei Eparhiale de numire a noului preot paroh Constantin Florin Milin, originar din localitatea Carani, județul Timiș, absolvent al Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, secția Teologie și al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, specializarea Teologie pastorală, precum și decizia de atribuții încredințate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Menționăm că preotul Constantin Florin Milin, fiu al satului se așează acum în satul natal după câțiva ani buni de slujire în Episcopia Caransebeșului în parohiile Ticvaniu Mic și Forotic, unde a desfășurat o bogată activitate pastorală și misionară pe toate planurile, fiind cinstit cu distincița de sachelar.
Totodată, i s-a pus în vedere textul biblic din Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel care zice: ,,Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și curăția”, I Timotei 4,12, precizându-se faptul că de acum înainte această parohie va fi asemenea familiei sale, de care va trebui să se îngrijească cu timp și fără timp, dat fiind că va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru misiunea încredințată, spre mântuirea sfinției sale și a păstoriților săi.
Așadar, după tradiția noastră bisericească i s-a înmânat mai întâi de toate Sfânta Evanghelie, spre a ține seama permanent de cuvântul lui Dumnezeu care trebuie făcut cunoscut oamenilor, atât la Sfânta Liturghie, cât și la celelalte Taine și ierurgii pe care le va oficia de-a lungul timpului. I s-a transmis, de asemenea, să nu predice niciodată fără Sfânta Scriptură, care e mai presus de orice carte sau învățătură din înțelepciunea lumii, întrucât aici nu vorbim despre cuvintele oamenilor, ci despre Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în aceeași epistolă adresată lui Timotei: ,,Păzește-te pe tine însuți și învățătura, stăruiește în ea, căci făcând aceasta, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă”, I Timotei 4,16.
Apoi, i s-a înmânat cheia bisericii parohiale de care va trebui să grijească mereu, dat fiind că, ea poate fi folosită simbolic sau chiar metaforic în sensul de a deschide sufletele celor ce nu sunt încă în biserică și ar trebui găsiți la casele lor și îndrumați să intre cu încredere pe ușa bisericii, care va fi mereu deschisă, spre binele lor și a acestei frumoase comunități.
Nu în cele din urmă i s-a oferit tânărului preot Sfânta Cruce pentru a face față greutăților și ispitelor ce se vor abate asupra sa, întrucât viața preotului de parohie nu este lipsită de griji, ci are suficiente neajunsuri și chiar încercări peste puterile sale. De aceea, prin semnul crucii poate primi întărire să meargă mai departe în drumul lui misonar prin lume, întucât: ,,Cuvântul crucii…pentru noi cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, I Corinteni 1,18.
În finalul acestei seri duhovnicești, părintele protopop Zaharia Pereș a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a adus mulțumire credincioșilor implicați în amenajarea casei parohiale și în buna primire a noului preot paroh și i-a asigurat pe toți de dragostea Chiriarhului nostru, precum și de cea a Preasfințitului Părinte Episcop vicar Paisie Lugojanul, care l-a îndemnat să nu uite nici o zi de harul preoției, de care va fi întrebat în Împărăția lui Dumnezeu.
Mulțumind lui Dumnezeu pentru acest nou păstor de suflete din protopopiatul nostru, nădăjduim că va fi un bun misionar în ogorul Domnului și un slujitor de cinste la altarul Parohiei Carani din Arhiepiscopia Timișoarei.
protopop Zaharia Pereș

























































