Miercuri, 18 iunie 2025, la Timișoara a avut loc o ceremonie de comemorare a 74 de ani de la deportările în Bărăgan, una dintre cele mai dureroase episoade din istoria postbelică a României. Aproximativ 44.000 de persoane – români, sârbi, germani, bulgari, ucraineni și maghiari – din actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți au fost victimele unei acțiuni represive orchestrate de regimul comunist.
Manifestarea s-a desfășurat în Parcul Justiției din Timișoara, la Monumentul dedicat deportaților în Bărăgan, unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscop și Mitropolit al Banatului, a oficiat o slujbă de pomenire, împreună cu pr. Ionel Popescu, vicar eparhial și un sobor de preoți. La ceremonie au participat membri ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, foști deținuți politic, urmași ai celor deportați, reprezentanți ai autorităților locale și numeroși credincioși.
În cadrul manifestării, Mitropolitul Ioan a rostit un mesaj emoționant, marcat de recunoștință și încredere în continuitatea memoriei colective.
„Mulțumim bunului Dumnezeu că, încă, în mii de piepturi mai bate o inimă de bărăgănist – inimă de oameni care au trecut prin clipe extrem de grele, atât pentru ei personal, cât și pentru neamul nostru românesc și pentru celelalte etnii deportate atunci în Bărăgan. Nu sunteți mai puțini. Sunteți mai mulți, pentru că, an de an, simpatia și respectul din partea societății civile cresc față de asociația dumneavoastră. Aș dori să vă spun că, dacă Dumnezeu va îngădui, Consiliul Județean se află în demersul de a obține un teren la marginea Muzeului Satului, vizavi de monumentul deținuților politic executați în acea pădure. Acolo dorim să ridicăm o biserică de zid și o clădire care să găzduiască un muzeu dedicat deținuților politic și celor deportați în Bărăgan.”
Slujba religioasă a fost urmată de alocuțiuni emoționante, care au readus în atenția celor prezenți drama din noaptea de Rusalii, 18 iunie 1951 și suferințele îndurate de deportați: privațiuni, foamete, izolare și umilință. În discursul său, Mitropolitul Ioan a subliniat tăria de caracter și credința profundă a celor deportați, care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au reușit nu doar să supraviețuiască, ci să transforme acea zonă aridă a Bărăganului într-un spațiu al credinței, demnității, hărniciei și speranței.
Începând din luna mai a acestui an, Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan are un nou președinte ales – Tiberiu-Silviu Sarafolean, care continuă activitatea începută de tatăl său, primul președinte al organizației, între 1990 și 2012.
„Asociația funcționează neîntrerupt din martie 1990 și urmărește atragerea unui număr cât mai mare de membri, inclusiv din rândul urmașilor deportaților. Din anul 2020, aceștia beneficiază de drepturi conform Legii 118 și pot deveni membri activi. În prezent, asociația numără peste 2.000 de membri, însă există un potențial semnificativ de extindere, prin implicarea generațiilor următoare în activitățile noastre viitoare”, a precizat Tiberiu Sarafolean.
Evenimentul de la Timișoara a adus împreună reprezentanți ai autorităților locale și județene, oameni de cultură și membri ai comunității, reafirmând nevoia de a păstra vie memoria colectivă și de a onora sacrificiul celor deportați. Organizatorul manifestării a fost Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, care continuă să apere drepturile supraviețuitorilor și ale urmașilor acestora, cultivând memoria unei traume colective care nu trebuie uitată.
Scurt istoric
În noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, de sărbătoarea Rusaliilor, autoritățile comuniste – milițieni, soldați, securiști și activiști de partid – au declanșat o amplă operațiune de strămutare forțată. Ținta au fost gospodarii vrednici din peste 200 de localități aflate în apropierea graniței cu fosta Iugoslavie. Locuitorii au fost scoși din casele lor, obligați să plece în grabă cu câteva bunuri, o căruță, animale și trimși în necunoscut, îmbarcați în vagoane pentru vite.
Printre deportați s-au aflat bătrâni, tineri și copii – unii de doar câteva luni. Au fost transportați în Câmpia Bărăganului și au fost obligați să-și refacă viața în condiții de maximă austeritate. Printre ei s-a numărat și viitorul preot Mircea Lăutaș, în vârstă de trei luni, care suferea de tuse convulsivă. În ciuda greutăților, deportații au ridicat 18 așezări, au construit biserici și paraclise, păstrându-și credința și valorile spirituale. Zeci de preoți și monahi le-au fost alături, oferindu-le sprijin moral și religios pe parcursul celor cinci ani de domiciliu forțat.
