Timișoara, gazda unei premiere naționale în muzica corală

Pentru prima dată în istoria sa, Timișoara găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale Corale, un moment de referință în peisajul educațional și cultural românesc.

În data de 9 mai 2025, în cea de-a doua zi a evenimentului coral, la Liceul „C. D. Loga” din Timișoara s-a desfășurat etapa dedicată corurilor din licee și seminarii teologice. La eveniment au fost prezente inspectoarea de religie, prof. Daniela Liliana Buzatu, și prof. Oana Codruța Tomescu, inspector școlar pentru arte. Momentul muzical a fost moderat de prof. Adela Panait și pr. Daniel Hlodec, reprezentanți ai Liceului „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara.

Au participat Corurile Adventist Craiova, Soli Deo Gloria – Arad, Cantate Domino, de la Seminarul Teologic Ortodox București, Emanuel din Cluj-Napoca, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” – Slobozia, Imnos din Timișoara și Corala „Mitropolit Dosoftei” Suceava.

Jurizarea a fost realizată de comisii formate din cadre universitare și profesori cu performanțe recunoscute în domeniul muzicii corale, în conformitate cu regulamentele naționale în vigoare. Președintele juriului a fost maestrul Iosif Todea de la Filarmonica „Banatul” din Timișoara.

Corurile participante au fost împărțite în trei secțiuni, fiecare reflectând specificul formării muzicale a tinerilor interpreți:

  • Secțiunea A a fost dedicată corurilor din licee cu profil artistic, specializarea muzică. Acestea au evoluat pe scena prestigioasei săli de concerte „Mihai Perian”, din incinta Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
  • Secțiunea B a reunit corurile din unități de învățământ care nu oferă specializarea muzică, dar în care pasiunea pentru cântul coral este la fel de vie. Aceste formații au fost găzduite în Sala Festivă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, de pe bulevardul C. D. Loga.
  • Secțiunea C a adus în prim-plan corurile formate în licee și seminarii teologice, care au susținut recitalurile în Sala Festivă a Colegiului Național „C. D. Loga”, aflat tot pe bulevardul C. D. Loga din Timișoara.

După încheierea competiției, elevii și profesorii au avut ocazia să descopere farmecul orașului Timișoara printr-o serie de vizite culturale. Participanții au explorat Catedrala Mitropolitană, Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Artă, centrul istoric, precum și alte obiective turistice emblematice ale municipiului.

Acest demers al organizatorilor a urmărit să sublinieze dimensiunea europeană a orașului, reflectată și de titlul obținut în anul 2023, când Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană.

Întâlnirea tuturor formațiilor a avut loc sâmbătă, 10 mai, la ora 9:30, în fața Operei Naționale Române din Timișoara. Aici, într-un cadru festiv și emoționant, între orele 10:00 și 11:50, s-au desfășurat Gala și Festivitatea de premiere, marcând încheierea unui eveniment dedicat talentului, muncii și armoniei vocale. Sufletul acestui demers muzical a fost prof. Oana Codruța Tomescu, inspector școlar pentru arte din cadrul ISJ Timiș.

Premiile întâi ale celor trei secțiuni au fost acordate în cadrul Galei festive din sala Operei Naționale Române.

  • Secțiunea A: Corul Transilvania, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov
  • Secțiunea B: Corala de fete Ciprian Porumbescu, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava
  • Secțiunea C: Corul Cantate Domino, Seminarul Teologic Ortodox București

La această competiție de anvergură, organizată în perioada 8–10 mai a.c., au participat aproximativ 800 de elevi, reuniți în 22 de coruri din toate județele țării, însoțiți de profesori și dirijori.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, cu sprijinul Ministerului Educației, al Primăriei Municipiului Timișoara, al Mitropoliei Banatului, precum și al mai multor parteneri și sponsori din mediul local și național.

Comments are closed.