Timișorenii au sărbătorit Învierea Domnului la Catedrala Mitropolitană

Mii de credincioși au participat, în noaptea de 20 aprilie, la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”. Sfânta slujbă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul acesteia a fost citită și Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la acest praznic împărătesc.

Conform rânduielii liturgice, ceremonia a început cu tradiționala chemare „Veniți de luați lumină!”, după primirea căreia, Piața Victoriei s-a transformat într-o mare de lumină, numărul credincioșilor prezenți fiind cu adevărat impresionant. În dangătul clopotelor și sunetul toacei, momentele liturgice au continuat cu îndătinata procesiune în jurul lăcașului mitropolitan.

Lumina Sfântă a fost adusă în țară de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de o delegație a Patriarhiei Române și a ajuns în Timișoara prin Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, fiind întâmpinată de Preasfințitul Părinte Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei, împreună cu mulți preoți, reprezentanți ai autorităților locale și credincioși.

Sfânta Liturghie din dimineața praznicului a fost săvârșită de Părintele Mitropolit Ioan, în prezența a numeroși credincioși. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că Învierea este o taină mai presus de cuvinte, este începutul vieții veșnice, și a arătat că, prin Patima și Învierea lui Hristos, ni s-a deschis poarta veșniciei.

Totodată, Chiriarhul Banatului a precizat că iubirea față de aproapele este o condiție a învierii sufletești. „Dacă nu putem dărui o pâine, să oferim o vorbă bună. Semenii noștri sunt cutia de rezonanță a cântului nostru de iubire”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Suferința lui Hristos pe Cruce devine astfel modelul suprem al iubirii jertfelnice, iar porunca iubirii rămâne temelia vieții creștine.

Cu sprijinul voluntarilor ITO, administrația Catedralei a pregătit 10.000 de pahare cu Sfintele Paști, împărțite credincioșilor.

Vecernia denumită „A doua Înviere” a fost oficiată în seara aceleiași zile, urmată de tradiționalul concert pascal susținut de Corul Catedralei Mitropolitane.

Comments are closed.