Cu acordul consiliului parohial și prin susținerea preotului paroh Ionel Popescu, 20 de tineri din grupul de cateheză „Preot Ioan Imbroane” al Parohiei Iosefin din Timișoara, au făcut, zilele trecute, un popas duhovnicesc la Mănăstirea Oașa din cadrul Arhiepiscopiei Alba-Iuliei.
„Mănăstirea tinerilor”, așa cum este deja cunoscut acest așezământ monahal, este situată pe Valea Frumoasei, în proximitatea lanțului muntos al Munților Șureanu, la o altitudine de peste 1200 de metri, cel mai apropiat sat aflându-se la o distanță de circa 40 de km. Înconjurată de păduri, văi și lacuri, Mănăstirea Oașa conferă un cadru natural unic ce te transpune în lumina începutului de creație, atunci când omul privea lumea contemplativ, ca o reflecție a Creatorului. Departe de zgomotul lumesc, dar purtând în rugăciune lumea, călugării de la Oașa au o disponibilitate extraordinară pentru toți cei care le trec pragul. Cu ușurință și firesc, fiecare pelerin este ancorat în programul de rugăciune și ascultare. Viața de obște este organizată după rânduiala athonită, cu oficierea zilnică a celor șapte laude, programul nocturn de rugăciune începe la ora trei și se termină la ora opt dimineața.
Cei douăzeci de tineri din Timișoara s-au alăturat altor șaizeci de tineri veniți din Arad și din alte zone ale țării, participând la toate activitățile mănăstirii, bucurându-se duhovnicește: de slujbe, de mesele laute în comun, de drumeții pe munte sau în jurul lacului, precum și de cuvintele duhovnicești primite fie la sinaxe, fie de la părinții duhovnici prin spovedanie. Toți tinerii, primeniți și îmbracați în costume populare, au participat la Sfânta Liturghie de duminică, mulțumind lui Dumnezeu pentru bucuria comuniunii izorâte din traiul în comun.
Un alt moment înălțător a fost cuvântul de învățătură rostit de Părintele Marcel Hancheș în cadrul dumnezeieștii Liturghii. Simplu și pe înțelesul tuturor, cu exemple din viața tinerilor, părintele a vorbit despre lacrimile pocăinței, capitol inclus în Scara Sfântului Ioan. Printe altele, pr. Marcel a spus: „viața duhovnicească e ca o lupă. Privită de sus, lupa focalizează razele, iar privită de jos ea arde. La fel și cu gândurile: gândurile focalizate într-un punct aduc concentrarea în rugăciune și aprind inima. Iar inima se înmoaie și aduce lacrimile pocăinței. După Avva Isaac Sirul lacrimile sunt de două feluri: primele ard spinii păcatelor, iar altele îngrașă trupul, acestea din urmă devin o țară a bucuriei pentru sufletul omului care rămâne într-o permanentă smerenie. Iar după Avva Varsanufie: întristarea care duce la deznădejde se poate depăși prin tăierea voii (ascultare) și prin lupta de a nu judeca pe nimeni. De aceea, omul contemporan e trist și neîmplinit, pentru că nu are fericita întristare după Dumnezeu, ci fuge de durere și aleargă după plăcere, iar tot acest periplu durere-plăcere aduce și întreține cu sine patimile, adică dependența de faptele păcătoase.” Chiar dacă părintele a vorbit din volumele X și XI ale Filocaliei, o carte care nu se înțelege tocmai ușor, tinerii au constatat cu toții în drumul spre casă că ceva s-a mișcat în inimile lor și cuvintele au prins rădăcini.
Mărturia pelerinilor este infimă în comparație cu simțămintele lăuntrice trăite în mănăstire. Farmecul Mănăstirii Oașa este cunoscut de mulți tineri din toată țara. Oașa are puterea duhovnicească de a provoca o nostalgie a paradisului, care te îndeamnă să revii în acele locuri frumoase.
