Tradiția împărtășirii comune a preoților din eparhia noastră

Preoții din Protopopiatul Făget au participat vineri, 10 martie 2023, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înaintesfințite, în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din orașul Făget.

Mai întâi, preoții vârstnici i-au spovedit pe cei mai tineri, apoi au participat cu toții la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Tradiția mărturisirii și împărtășirii comune a preoților la Sfânta Liturghie din Postul Mare se păstrează de mulți ani și este respectată în toate cele șase protopopiate ale eparhiei. În continuare, trei preoți au oficiat Sfânta Liturghie, iar ceilalți au dat răspunsurile liturgice. La momentul îndătinat, toți preoții s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Momentul acesta, înălțător și emoționant, contribuie la întărirea comuniunii liturgice și a unității inter-parohiale fiind, totodată, un exemplu ziditor pentru credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, precum și pentru credincioșii din parohiile noastre.

Comments are closed.