Treceți‑i și pe părinții dumneavoastră în calendarul sfânt al neamului!

     Sf_NicolaeBinecuvântat să fie Dumnezeu, că în fiecare zi de 6 decembrie ne cheamă pe toți să ajungem în Mira Lichiei, în Biserica Sfântului Nicolae! Dumnezeu a ascultat rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae care a zis: „Doamne lasă‑I pe fiii Tăi să treacă pragul bisericii în care am slujit eu, din Mira Lichiei!” Se va fi gândit Sfântul Nicolae ca măcar zece‑douăzeci de credincioși să treacă pragul bisericii unde a slujit el. Dar Dumnezeu, Care iubește pe sfinți, nu i‑a trimis doar câțiva  credincioși, ci mii, sute de mii, milioane de credincioși care pășesc pragul sfintelor noastre biserici cu credință și cu dragoste, cu iubire de Dumnezeu și de cinstire a Sfântului Nicolae. Prin toți aceștia, Dumnezeu i‑a făcut bucurie marelui Ierarh Nicolae să se împărtășească cu ei din harul Duhului Sfânt. De ziua Sfântului, pe toți, pe milioane de credincioși iubitori de Dumnezeu și cinstitori de sfinți, ne‑a încredințat Dumnezeu Sfântului Nicolae. Și i‑a spus: „Părinte, predică tu, spune‑le tu cuvânt de folos, ca să ajungă și ei în Împărăția bucuriei Raiului, unde ești tu!”

Din viața Sfântului Nicolae aflăm că s‑a născut pe la anul 270, deci avem date concrete, nu de poveste. Aflăm din scrierile sfinte că părinții săi se numeau Teofan și Nona, cinstitori și iubitori‑temători de Dumnezeu. Aflăm că a avut un unchi care era episcop și care l‑a hirotonit și pe el preot. Iată că mai aflăm din documentele istorice creștine și alte elemente din viața sa, care toate au fost pilduitoare. Astfel și prin viața lui Sfântul Nicolae predică. El astăzi predică la milioane de oameni. Imaginați‑vă câți oameni sunt pe planeta noastră și îl serbează pe Sfântul Nicolae!

De ziua sfinților prăznuim trecerea lor în Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae, într‑o zi de 6 decembrie, a făcut primul pas în Rai. Deci în această zi prăznuim primul pas în Rai făcut de Sfântul Nicolae. Când a fost vremea aceea? După unele izvoare istoriografice, în ziua de 6 decembrie 2011 s‑au împlinit 1670 de ani de când Sfântul Nicolae a trecut pragul Raiului. La majoritatea sfinților, la care se cunoaște data trecerii lor la Domnul, acea ict se sărbătorește ca nașterea lor de sus, nașterea lor în Împărăția Raiului, a bucuriei lui Dumnezeu. Nu veți vedea nici un sfânt pomenit, în calendarele și în slujbele noastre bisericești, în ziua lui de naștere pe pământ. Credincioșii ortodocși pomenesc pe cei dragi care au trecut marea punte dintre pământ și veșnicie la patruzeci de zile, la trei luni, la șase luni, la nouă luni, la un an, apoi din an în an. Așa cum Biserica și Părinții ei dintru vechime au rânduit pomenirea Sfântului Nicolae în ziua de 6 decembrie, când se știe că a plecat la Domnul, tot așa să nu uităm noi, cei de azi, ziua când au trecut la Domnul părinții noștri, soțul sau soția, câteodată înlăcrimați și copiii… de aceea să‑I pomenim și ictu măcar din an în an.
De la anul 341, când a trecut Sfântul Nicolae la Domnul, în Împărăția bucuriei Raiului Său, credeți că de atunci n‑a mai fost nici un sfânt pe pământul acesta? Oare numai pe Sfântul Nicolae îl pomenim? Sunt atâția sfinți canonizați pe care îi știm și îi cinstim. Dar vă întreb și răspundeți‑vă înlăuntrul sufletului: chiar dacă mama ta, chiar dacă tatăl tău n‑au fost canonizați și n‑au fost puși în calendar, oare nu îți aduci aminte ce ict sfântă ai avut? Ea nu merită oare să fie pomenită de către tine, de către familia ta o ict pe an, în timp ce a fost ict către Cerul cel de Sus? De aceea să extindem această sfințire de la sfinți spre părinții noștri, care mulți, mulți dintre ei au fost sfinți. Credeți dumneavoastră că de nu v‑ați născut dintr‑o ict binecuvântată de Dumnezeu și un tată care v‑a dat prima bucată de pâine din sudoarea frunții lui și de nu v‑ar fi transmis credința strămoșească în Sfânta Treime Dumnezeu, credeți că ați fi fost prezenți, la fiecare sărbătoare, în sfintele noastre biserici?
Prin urmare, îi îndemn pe credincioși să‑și pună părinții în calendarul inimii lor, îi îndemn să meargă la ei la mormânt, să le aprindă o lumânare, să le sărute crucea. Îi rog să le dea o sfântă sărutare, că mulți, mulți dintre ei sunt întru bucuria Cerului, iar dacă unii au mai scăpătat, oricum mângâiere mare le faceți când mergeți la mormânt și le veți săruta crucea bătută, de ani de zile, de ploi și de vânt! Îmbrățișați crucea părinților și atunci îi îmbrățișați ictu! Oare nu vă e dor de mama, oare nu plângeți când necazurile vin unele după altele? Câte mame n‑am văzut plângând și pomenindu‑și în clipa aceea mama: „Mamă, unde ești? Ajută‑mă, că sunt la mare necaz!” De aceea pe lângă calendarul nostru ortodox, limitat și el ca spațiu tipografic, rog pe fiecare creștin ortodox să‑și facă un calendar al familiei prin care să‑și pomenească pe cei dragi adormiți! Ați văzut cum instituția Armatei împreună cu Biserica, după Primul Război Mondial, au socotit ca la ziua Înălțării Domnului să se pomenească toți ostașii români căzuți pe câmpurile de bătaie. Pe mulți dintre ei, tineri feciori, n‑avea cine să‑i pomenească și atunci i‑a luat la sânul ei Maica Biserică pe toți aceia care s‑au jertfit pentru noi și pentru țară. Tot așa vedeți că la fiecare Sfântă Liturghie citim pomelnicul, adus de credincioși, al celor vii și al celor morți.

În ziua de 6 decembrie îl pomenim și îl cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae care mult bine și multă lumină a făcut în jurul lui. Sfântul Nicolae ne spune de ziua hramului: „Mă bucur că ați venit astăzi la mine!”, dar va spune și: „Pomeniți‑vă și mâine și în celelalte zile, pomeniți‑vă și părinții pe care i‑ați avut!” M‑aș bucura să aud și să văd că veți pune acolo în calendar, când veți aşeza calendarul pe perete, în fiecare an, după ce‑l primiți, veți pune niște semne: la această dată mi‑a murit mama, la această dată mi‑a murit fratele sau sora, și să‑i pomeniți odată cu sfinții consacrați deja și canonizați de biserica noastră.

Treceți‑i și pe părinții dumneavoastră în calendarul sfânt al neamului!

Sursa: Pe cărarea Raiului, Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan.

Comments are closed.