Vizită arhierească în Parohia Timișoara Elisabetin

DSC_4786 - Copy_1600x1060

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a efectuat duminica aceasta o vizită pastorală în Parohia Timișoara-Elisabetin, Protopopiatul Timișoara II. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat la intrarea în biserica parohială “Adormirea Maicii Domnului” de soborul slujitorilor sfântului locaș, condus de pr.paroh Cristian Niculescu, împreună cu pr. Ionel Popescu, vicar eparhial și pr. Mircea Szilagyi, protopopul Protoieriei Timișoara II.

În continuare, Mitropolitul Banatului a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către pr.vicar Ionel Popescu, alături de ceilalți slujitori, în prezența unui număr mare de credincioși.

După slujbă, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan i-a acordat preotului profesor Viorel Râncu Diploma omagială Sfântul Ioan Gură de Aur, în semn de prețuire și apreciere pentru întreaga lucrare pastorală, misionară și academică desfășurată în cadrul Bisericii, prin slujirea vrednică de la Sfântul Altar și prin lucrarea de îndrumător a mai multor generații de tineri teologi în cadrul Institutului Teologic din Caransebeș.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Chiriarhul a tâlcuit ericopa evanghelică duminicală de la Luca 19, 1-10 ce relatează întâlnirea Mântuitorului Hristos cu Zaheu vameșul. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat tăria și hotărârea lui Zaheu de a-și îndrepta viața în urma vederii Fiului lui Dumnezeu printr-o pocăință sinceră, însoțită de recunoașterea păcatelor și de o fermă dorință de îndreptare.

DSC_4700_1600x1060 DSC_4712_1600x1060 DSC_4714 - Copy_1600x1060 DSC_4717 - Copy_1600x1060 DSC_4723_1600x1060 DSC_4729_1600x1060 DSC_4733_1600x1060 DSC_4735_1600x1060 DSC_4737_1600x1060 DSC_4739_1600x1060 DSC_4740_1600x1060 DSC_4745_1600x1060 DSC_4752_1600x1060DSC_4766_1600x1060DSC_4769_1600x1060DSC_4772_1600x1060DSC_4778 - Copy_1600x1060DSC_4779 - Copy_1600x1060DSC_4785_1600x1060DSC_4786 - Copy_1600x1060DSC_4794_1600x1060
DSC_4801_1600x1060DSC_4807 - Copy_1600x1060

Comments are closed.