Vizită arhierească la Parohia Gladna Română

Duminica a douăsprezecea după Rusalii a fost zi deosebită, de bucurie și praznic, pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe Gladna Română din Protopopiatul Făgetului. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a poposit în mijlocul credincioșilor din această parohie, așezată la poalele munților, și a fost întâmpinat cu emoție, în sunetul clopotelor, de către Preaonoratul Părinte Protopop Dorin Covaci, împreună cu doamna primar Violeta Dobrean, preotul paroh Valentin Paulescu și de credincioșii adunați în număr mare la sfânta Liturghie.

La momentul liturgic îndătinat, Chiriarhul a vorbit despre Evanghelia duminicală și i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul tânărului dregător de a păzi poruncile Bisericii și sfaturile evanghelice, pentru a dobândi mântuirea sufletului și viața veșnică. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a insistat asupra misiunii noastre de a păstra vie credința strămoșească și dragostea de țară.

La plecare, Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe credincioși, rugând pe Dumnezeu, Cel în Treime preamărit, să-i aibă pe toți în purtarea Sa de grijă.

Biserica Parohiei Gladna Română din zona Făgetului, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, datează din anul 1896. În prezent, comunitatea numără 91 de familii de credincioși. De asemenea, parohia are ca filie Gladna Montană, iar biserica poartă hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Comments are closed.