Vizită Chiriarhală la Parohia Timișoara Dacia

În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit în mijlocul credincioșilor parohiei Dacia din Timișoara. Chiriarhul a fost întâmpinat în pridvorul bisericii parohiale de către preoți și credincioși, imediat după slujba Utreniei.

În cuvântul de învățătură,  Părintele Mitropolit Ioan a stăruit asupra Evangheliei duminicale, despre minunea vindecării celor zece leproși( Luca 17, 12–19.

Astfel, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat un aspect des întâlnit în vremurile noastre și anume acela că multe ulițe nu-L primesc nici astăzi pe Hristos, întrucât nu-L cunosc și nici nu doresc să-L cunoască. In acest sens, Ierarhul a citat textul biblic de la Sfântul Evanghelist Luca 9, 52–55, în care se precizează că samarinenii dintr-un sat nu L-au primit pe Domnul, fapt pentru care ucenicii Săi I-au au cerut să coboare foc din cer și să-i piardă. Sfânta Evanghelie ne învață însă că Domnul Hristos nu a venit să nimicească, ci să mântuiască sufletele oamenilor.

Cei  zece leproși, a arătat Inaltpreasfințitul Părinte Ioan, au făcut ascultare față de Dumnezeu, așa cum și noi ar trebui să facem, întrucât, după ce au cerut mila Domnului, ei au primit mult mai mult de atât, adică vindecare de boala cruntă a leprei. Deși știau că nu se pot apropia de cetate din cauza leprei, o boală fizică foarte gravă și contagioasă, pe care oamenii o considerau o consecință a păcatului, ei ascultă de Dumnezeu și se îndreaptă spre preoții la care au fost trimiși, având deplină încredere în cuvântul Său. Prin puterea lui Dumnezeu, pe  drum se vindecă, dar  imediat uită de Binefăcătorul lor; doar unul dintre ei și acela samarinean fiind, se întoarce,  aducându-I mulțumirea și recunoștința sa Domnului. Pe acesta, Domnul Iisus Hristos îl răsplătește cu darul suprem: mântuirea sufletului.

Evanghelia cu cei zece leproși este o lecție despre ascultare, mulțumire, recunoștință și încredere deplină în Dumnezeu. Aceste aspecte ne așază pe cărarea smereniei, care ne duce la porțile Raiului, a concluzionat Părintele Mitropolit.

În finalul cuvântării, Înaltpreasfințitul Părinte a prezentat două lucrări de excepție. Prima dintre ele, Trandafirul dintre spini, Îl prezintă pe Hristos Domnul ca pe un trandafir al veșniciei, care nu se va usca niciodată, dar pe care oamenii L-au așezat în cununa de spini a Crucii. De aceea, El a rămas în Potirul Iubirii lui Dumnezeu, de unde oamenii iau nu doar vindecare, ci și mântuire.

Cea de-a doua carte, Taina din Peștera Betleemului aprofundează legăturile teologice și spirituale ale Nașterii Domnului în raport cu umanitatea și  îl așază pe om în acord cu vibrațiile cerului și ale îngerilor, spre a înțelege Taina Întrupării Fiului ceresc.

Bucuria sfintei Liturghii a fost deplină și prin numărul mare de credincioși și copii care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial Theofora Dacica Timisiensis, condus de preotul Florin Ionuț Filip.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a mulțumit credincioșilor din această parohie pentru deosebita primire și pentru susținerea cazurilor sociale din eparhia noastră.

Preotul paroh Zaharia Pereș și-a exprimat recunoștința pentru  dragostea părintească arătată de Înaltpreasfinția Sa în susținerea acestei parohii și a  oferit ierarhului, în dar, un set de Sfinte Vase, spre a fi dăruite unei parohii cu nevoi materiale.

Comments are closed.