Vizita Majestății Sale, Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, la Catedrala mitropolitană

Joi, 19 mai a.c., în după-amiaza zilei, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, dimpreună cu Alteța Sa Regală, principele Radu al României, a vizitat Catedrala mitropolitană, întâmpinații fiind de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Primarul Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz, reprezentanți ai mediului universitar din Timișoara, precum și al celorlalte confesiuni creștine din oraș.

Adresându-le cuvântul de bun venit, Părintele Mitropolit Ioan a fostul ghidul Casei Regale pentru câteva momente, făcând o prezentare a istoricului monumentalei catedrale mitropolitane, reliefând prezența Majestății Sale, Regele Mihai I al României, la târnosirea acesteia, pe data de 6 octombrie 1946, Majestatea Sa fiind unul din ctitorii sfântului locaș.

De asemenea, la intrarea în catedrală, la locul unde se afla pictura votivă a Majestății Sale,  Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oferit Majestatății Sale, Margareta și Alteței Sale, principele Radu două candele aprinse cu Sfântă Lumina de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, care au fost depuse în memoria Majestății Sale, Regele Mihai I al României.

De la catedrala mitropolitană, Părintele Mitropolit Ioan a însoțit delegația în Piața Victoriei, unde în prezența înalților oaspeți, precum și a domnului Dominic Fritz, Primarul Timișoarei și a reprezentanților autorităților locale și județene, a fost dezvelită plăcuța cu denumirea Bulevardul Regele Mihai I, între clădirea Rectoratului Universității Politehnica și clădirea Hotelului Timișoara.

Vizita de la Timișoara a reprezentanților Casei Regale s-a încheiat în Piața Libertății, acolo unde în fața clădirii Comenduirii Garnizoanei a fost plantat un stejar, de către Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei Regale a României.

Comments are closed.