Vizită pastorală în Parohia Belinţ

DSC_2672

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat duminica aceasta o vizită pastorală în Parohia Belinţ, din cadrul Protopopiatului Lugoj. Înaltpreasfinţia Sa a răspuns invitaţiei preotului paroh Daniel Otescu şi a credincioşilor de aici de a fi prezent în mijlocul lor cu prilejul aniversării a 730 de ani de atestare documentară a localităţii.

Potrivit tradiţiei îndătinate, Chiriarhul a fost întâmpinat la intrarea în localitate de către tineri îmbrăcaţi în straie populare şi oficialităţi locale, cu pâine şi sare. La sosirea în faţa sfântului locaş, Mitropolitul Banatului a fost aşteptat de către un sobor de clerici şi credincioşi, condus de pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, precum şi de foarte mulţi copii şi tineri de la şcoala din localitate, membri ai ansamblului folcloric de aici.

belint_12.07

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Învierea Domnului”, oficiată de către un sobor de preoţi şi diaconi de la parohiile învecinate, mulţi dintre aceştia fiind originari din aceste locuri.

După slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi referitor la pericopa evanghelică duminicală de la Matei 9, 1-8, ce istoriseşte vindecarea slăbănogului din Capernaum, săvârşită de către Mântuitorul Hristos.

În încheiere, a avut loc întâlnirea fiilor satului Belinţ, în cadrul căreia a fost lansat albumul monografic „Belinţ 730 (1285-2015)”, semnat de către profesorul Simion Dănilă.

În după amiaza zilei a avut loc cea de-a IV-a ediţie a festivalului de folclor „Tradiţii belinţene”, organizat de către Primăria şi Consiliul Local Belinţ, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, Parohia Ortodoxă Belinţ, Şcoala Gimnazială Belinţ şi Asociaţia Cultural-Umanitară Hora Belinţului.

DSC_2644 DSC_2664 DSC_2669 DSC_2672 DSC_2680 DSC_2686 DSC_2696 DSC_2701 DSC_2711 DSC_2714 DSC_2715 DSC_2727 DSC_2734 DSC_2749 DSC_2753

Comments are closed.