Vizită pastorală în Parohia Pădureni

În Duminica a IV-a după Sfintele Paști (a slăbănogului de la Vitezda) Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Pădureni din Protopopiatul Deta.  

Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, de arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, pr. protopop Ioan Prisăcean, protopopiatul Deta și pr. paroh Virgil Roșu. La momentul cuvenit parohul bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a primit distincția de iconom stavrofor pentru meritele  deosebite pe care le-a avut în această parohie, pe care o păstorește de mai bine de 39 de ani.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Chiriarh, pe marginea pericopei evanghelice duminicale, în care se vorbește despre vindecarea slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda și a evidențiat ajutorul pe care Domnul Iisus îl dă celor aflați în nevoi și necazuri. La momentul de rugăciune au participat și femeile din cadrul Societății Femeilor Creștin Ortodoxe, care au dăruit cărți, după Sfânta Liturghie, celor mai longevive familii din parohie, moment ce a fost dedicat serbării Zilei Familiei. Cu această ocazie Părintele Mitropolit Ioan a vorbit despre familia creștină și despre rolul ei constructiv în societatea de azi, prin nașterea de copii și educarea acestora în valorile eterne ale creștinismului.

Bucuria aceasta a fost completată de copiii de la grădiniță și de la cilcul primar din localitate, care, îmbrăcați în frumoase costume naționale cu specific bănățean, au rostit rugăciuni și au cântat pricesne pascale alături de educatorii și învățătorii lor.

 La final, pr. paroh Virgil Roșu a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru bucuria duhovnicească pe care a făcut-o enoriașilor parohiei, dar și pentru distincția primită, oferindu-i în dar o icoană a Sfâtului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și totodată, asigurându-l de prețuirea întregii comunități din Pădureni.

Comments are closed.