Volumul aniversar “Din lumina Învierii”

volum-nou-Din-lumina-Invierii1-202x300Sub egida editurilor “Partoș” din Timișoara și “Astra Museum” din Sibiu  a apărut recent volumul intitulat “Din lumina Învierii”, dedicat aniversării unui sfert de veac  de apariție neîntreruptă a revistei eparhiale “Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei. Volumul reunește mai multe articole reprezentative semnate de ierarhi, preoți și coloboratori din cuprinsul Mitropoliei Banatului și nu numai, publicate în cei 25 de ani de misiune mediatică ai revistei.

Lucrarea debutează cu o prefață semnată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și cu mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, unul dintre principalii ctitorii ai revistei. În urmă cu 25 de ani, în calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei,   Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a contribuit semnificativ alături de alături de vrednicul de pomenire mitropolit Nicolae Corneanu la fondarea  buletinului official al Arhiepiscopiei Timișoarei, o publicație de spiritualitate și cultură ortodoxă românească.

În mesajul aniversar cu titlul “Revista «Învierea»-născută din jertfă și libertate”, Preafericirea Sa evocă lucrarea misionară a revistei în viața și activitatea Bisericii bănățene în cei 25 de ani de la înființare și până în prezent. “Aniversarea împlinirii a 25 de ani de existență a unei publicații bisericești este un moment de bucurie pentru rodirea lucrării binecuvântate, timp în care se cuvine să aducem  mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și să ne bucurăm pentru toate realizările consemnate în paginile revistei “Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei. Plămădită din dorința de a vesti bucuria Învierii, care dă sens Crucii, jertfei și vieții noastre întregi, prin mijloace noi de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, revista “Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei și-a propus dintru început să consemneze și să transmit cu fidelitate informații de actualitate bisericească, precum și moștenirea creștină statornică a sufletului românesc din Banat. Într-o vreme în care există multe lipsuri privind cunoașterea valorilor credinței creștine ortodoxe, revista lucrează pentru a transmite către societatea românească de astăzi lumina credinței și a vieții spiritual creștine ca factor de speranță și de comuniune în societate. Buletinul official al Arhiepiscopiei Timișoarei dă  mărturie despre lumina credinței și a faptelor bune din viața parohiilor, a mănăstirilor și a multor instituții bisericești din Banat”.

Comments are closed.