Zile de sărbătoare la Mănăstirea Partoș

dsc_1222_1600x1067

Zilele de 14-15 septembrie reprezintă pentru Mănăstirea Partoș, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, o mare bucurie duhovnicească, marcată atât de hramul bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci”, cât și de sărbătorirea patronului spiritual, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul Banatului. Programul slujbelor a debutat, în ajunul sărbătorii „Înălțării Sf Cruci”, cu Taina Sfântului Maslu, urmată de săvârșirea Vecerniei Mari unită cu Litia, și Privegherea de noapte. Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Simeon Stana, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, s ierom. Varlaam Almăjanu, tarețul mănăstirii, și preoți din cadrul Mitropoliei Banatului.

În ajunul sărbătorii Sf. Iosif cel Nou de la Partoș se va oficia slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, Utrenia, urmate de procesiunea cu icoana Sfântului Mitropolit Iosif.

hram_partos

***

Cea mai veche menţiune documentară a acestui aşezământ monahal datează din 1571, după 19 ani de la ocuparea Banatului de către turci, când ieromonahul Laurenţiu, aflat în drum spre Braşov şi Alba Iulia, zăboveşte timp mai îndelungat aici, oferind o tipăritură din 1562.

dsc_1148_1600x1067 dsc_1149_1600x1067 dsc_1151_1600x1067 dsc_1161_1600x1067 dsc_1180_1600x1067 dsc_1182_1600x1067 dsc_1191_1600x1067 dsc_1192_1600x1067 dsc_1204_1600x1067 dsc_1224_1600x1067

Comments are closed.