Binecuvântare la parohia Timişoara Iosefin

Duminică, 7 septembrie 2008, parohia Timişoara Iosefin şi-a înainte-prăznuit hramul (8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului). Această prăznuire a fost una deosebit de importantă pentru parohie întrucât s-au sfinţit icoanele de mozaic de pe faţada bisericii şi busturile ctitorilor bisericii, ridicate în parcul care înconjoară biserica parohială.

La eveniment au participat Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu al Banatului şi Prea Sfinţitul Paisie Lugojeanul. Prea Sfinţia Sa Paisie a săvârşit dumnezeiasca liturghie înconjurat de slujitorii acestei parohii, P. On. dr. Ionel Popescu, P. C. Ioan Tămaş, P. C. Florin Carebia, şi P. C. diacon Eugen Babescu, de protopopul Timişoarei,P. On. dr. Ioan Bude şi de alţi clerici invitaţi. Tot Prea Sfinţia Sa a rostit şi cuvântul de învăţătură din cadrul sfintei liturghii şi a împărtăşit numeroşi credincioşi cu sfintele taine. După încheierea liturghiei Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae a rostit un cuvânt de apreciere a jertfelniciei credincioşilor pentru înfrumuseţarea sfântului lăcaş.

În continuare soborul de slujitori, avându-i în frunte pe ierarhi, a ieşit în procesiune în faţa sfântului lăcaş unde s-au sfinţit icoanele executate în tehnica mozaic de pe faţada bisericii şi au fost binecuvântate busturile ctitorilor bisericii, busturi ridicate in parcul ce împrejmuieşte biserica.

După încheierea slujbei religioase în curtea bisericii a avut loc un program artistic susţinut de diverşi interpreţi şi artişti din zona banatului.

Leave a Reply