Începutul noului an civil

În noaptea dintre ani, sute de bănățeni au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a participa la Slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos. Ceremonialul religios a fost oficiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu preoții și diaconii Catedralei. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la însemnătatea pe care Biserica o acordă timpului, ca dar al lui Dumnezeu şi cadru de împlinire a voii Sale.

În ziua de Anul Nou, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup a Domnului şi face pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, la Catedrala Mitropolitană din urbea de pe Bega, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul slujbei euharistice, un număr mare de copii și tineri s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, condus de părintele Dan Dragomir.

După Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre multiplele semnificaţii duhovniceşti ale zilei.

Cu prilejul începutului anului nou civil, Chiriarhul Banatului a transmis, la final, tuturor credincioșilor urări de sănătate și un an roditor în ceea ce privește săvârșirea faptelor bineplăcute lui Dumnezeu.

Comments are closed.