Sfânta Cuvioasă Parascheva prăznuită la Mănăstirea Dobrești

Ziua de duminică, 14 octombrie a reprezentat pentru Mănăstirea Dobrești din protopopiatul Lugoj un moment de bucurie duhovnicescă prin sărbătorirea hramului principal al mănăstirii, Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea așezământului monahal. Slujbele religioase au început în ajunul praznicului, când a fost săvârșită Vecernia unită cu Litia de la ora 19,00 urmată de Utrenie. Duminică de la 8,30 h a fost sfințită Aghiasma mică iar de la 9,00 s-a citit Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.  De la ora 10,00 Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Soborul ce a slujit a fost unul numeros, fiind prezenți ieromonahi, preoți și diaconi din cadrul Mitropoliei Banatului.   De asemenea au fost prezenți și părinții protopopi din Timișoara I, Lugoj și Făget. În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Florin Ionuț Filip de la Parohia Timișoara-Dacia a fost sfințit preot şi duhovnic pe seama aceleiași parohii Totodată a fost oficiată Slujba De Sfinţire a prinoaselor şi panihida mică.  Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Katarsis al Episcopiei Caransebeșului condus de Alin Buliga.  La sărbătoarea hramului au participat numeroşi credincioşi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, președintele Consiliului județean Timiș, primarul comunei Bara și Dobrești, precum și deputați din Lugoj și Făget.  În finalul evenimentului Ps Paisie Lugojanul a mulţumit Prea Fericitului Părinte Daniel, Pariahul Bisericii Ortodoxe Române, ctitorul mănăstirii şi Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru purtarea de grijă arătată în timp prin implicarea activă în buna desfășurarea a lucrărilor de constucţie și nu în ultimul rând credincioşilor prezenţi, care au venit să aducă prinos de cinstire Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Lucrările de construcție ce se desfășoară la mănăstire continuă și în acest moment, partea de acoperiș este finalizată în proporție de 70% urmând ca până la finele anului întreaga biserică a mănăstirii să fie acoperită cu tablă de cupru.

Comments are closed.